Chirurgul Mircea Beuran, internat la „Matei Balș” cu Covid-19. În ce stare se află medicul

de: Ștefan R. Apostol
30 09. 2020

Celebrul chirurg Mircea Beuran, conform informațiilor de ultimă oră, s-ar afla internat la Spitalul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”. Internarea sa a survenit după ce a fost depistat pozitiv la infecția cu noul coronavirus.

Chirurgul Mircea Beuran, internat la „Matei Balș” cu Covid-19

Conform celor de la ziare.com, Mircea Beuran a fost internat la ”Matei Balș” cu infecție de Covid-19. Celebrul chirurg a făcut și o declarație, după internarea sa în spitalul de boli infecțioase din București.

„Sunt ok! Îi mulţumesc Lui Bunul Dumnezeu şi întreg personalului medical pentru efortul imens făcut pentru fiecare bolnav. Mulţumesc familiei şi tuturor prietenilor, susţinători! Vă doresc multă sănătate!”, a transmis medicul.

În ce stare se află medicul

Conform declarațiilor medicului, se simte bine, dar a avut nevoie de terapie intensivă, însă fără intubare. Conform informațiilor chirurgul Beuran fusese internat ieri la Institutul „Matei Balș din București, după ce a avut simptome asimilate cu acest virus. Medicul a avut o formă de Covid-19 nu prea ușoară.

”Este internat la Institutul Matei Balș din București. Nu este la Terapie Intensivă, intubat, dar este pe tratament cu oxgen”, au precizat surse pentru Antena3.

Chirurgul Beuran a fost internat ieri la Matei Balș

În contextul actual, se pare că medicul Beuran ar fi contactat virusul, după ce a participat la lansarea unui volum de texte conspiraționiste și propagandistice. Volumul, intitulat „COVID. Colivia noastră”, a fost lansat în prezența unor academicieni, scriitori și doctori.

Chirurgul Mircea Beuran cu dosar penal

Medicul, în afară de lansarea volumului, a mai atras atenția presei și datorită acuzațiilor de luare de mită, de pe vremea când conducea secția de chirurgie a Spitalului de Urgență din București. Mircea Beuran a fost acuzat că a primit o mită de 10.000 de euro, iar magistrații de la Tribunalul Bucureşti au dispus începerea judecăţii pe fond în cazul acestuia. Conform deciziei magistraților, chirurgul va rămâne sub control judiciar.

”Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Beuran Mircea. În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul Beuran Mircea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beuran Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.