Chiar e pe bune! Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost nominalizat Premiul Nobel pentru pace. Propunerea a fost făcută de un politician din Norvegia.
Donald Trump nominalizat la Premiul Noble pentru Pace
Parlamentarul norvegian Christian Tybring-Gjedde l-a nominalizat pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru pace, transmite Sky News. Președintele Statelor Unite a fost propus datorită eforturilor sale de promovare a păcii între Israel și Emiratele Arabe Unite.
„Pentru meritul său, cred că a făcut mai multe încercând să aducă pacea între națiuni decât au făcut-o mulți alți nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace”, a declarat parlamentarul norvegian.
Casa Albă a anunțat că, în 15 septembrie, președintele Donald Trump va fi gazda unei ceremonii, în cadrul căreia relațiile dintre Israel și Emiratele Arabe Unite se vor normaliza, numind acest acord ca fiind unul istoric.
Acordul dintre Emiratele Arabe Unite și Israel
Ca parte a acordului anunțat pe 13 august la Casa Albă, care a necesitat 18 luni de negocieri, Emiratele Arabe unite au acceptat să normalizeze relația diplomatică cu Israelul, în timp ce Israelul a decis să suspende planurile de anexare ale Cisiordaniei.
În anul 2020 au existat un număr de 318 candidați la Premiul Nobel pentru Pace. Nu este prima oară când Donald Trump este nominaliza. În 2018, acesta a fost propus după summit-ul din Singapore, unde s-a întâlnit cu liderul de la Phenian, Kim Jong-un.
În 2009, Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace
Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2009, la mai puțin de un an de la instalarea la Casa Albă, pentru ”eforturile sale extraordinare de a consolida relațiile diplomatice internaționale și cooperarea dintre oameni”.
Comitetul Nobel norvegian luase decizia, după mai multe întâlniri în cursul cărora a analizat 205 candidaturi.
”Am avut mai multe întâlniri decât de obicei, deoarece de această dată a existat un număr enorm de candidați, doi dintre membrii noștri sunt noi și am dorit să utilizăm timpul acordat pentru a face cea mai bună alegere”, a declarat atunci secretarul Comitetului, Geir Lundestad.
”Comitetul a acordat o importanță deosebită viziunii și eforturilor lui Obama pentru o lume fără arme nucleare. În calitate de președinte, Obama a creat un nou climat în politica internațională. Diplomația multilaterală și-a regăsit o poziție centrală, cu un accent pe rolul pe care Națiunile Unite și alte instituții internaționale îl pot juca”, a declarat la acea vreme președintele comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.