Celebrul Charlie Chaplin nu este chiar mielușelul pe care îl știm de la televizor. În viața reală, actorul a făcut dragoste cu peste 2000 de femei, a avut 4 soții pe care le-a maltratat și și-a abandonat unii dintre copii.
Charlie Chaplin a creat pe marele ecran personaje de neuitat care au revoluționat cinematografia, însă în viața lui de zi cu zi domina infidelitatea, copiii înstrăinaţi şi acuzaţiile de abuz din partea actriţelor cu care acesta s-a căsătorit.
Conform biografiei lui Peter Ackroyd din 2014, Charlie Chaplin: A Breief Life, actorul a ajuns la statutul de „cel mai faimos om din lume” până la vârsta de 26 de ani. Faima și prestaţiile bine plătite de la Hollywood i-au permis actorului să atragă în patul lui peste 2000 de femei în timpul vieţii sale.
Charlie Chaplin a devenit o legendă pe micul și marele ecran, iar asta se datorează personajului pe care îl înfăţişa, cu pantalonii lui largi, bastonul de bambus, pălăria cu bowler, mustaţa elegantă şi pantofii de dimensiuni mai mari.
Actorul de origine engleză este considerat cea mai importantă figură din istoria industriei cinematografice, iar viaţa personală nu este mai puţin interesantă decât cea de pe ecran.
Charlie Chaplin a fost căsătorit de patru ori, cu femei mult mai tinere, unele aflate chiar la vârsta adolescenţei. Prima sa soţie, Mildred Harris, avea doar 16 ani când starul a dus-o la altar la 29 de ani. cea de-a doua sa soţie a fost Lita Gray. Şi ea avea 16 ani când şi-a unit destinul cu actorul de 35 de ani.
A urmat Paulette Goddard, el avea 47 de ani, iar ea 28 de ani. Ultima soţie a lui Charlie Chaplin, cu care s-a căsătorit la puţin timp după ce a împlinit 18 ani, a fost Oona O’Neill. Chaplin avea pe atunci 54 de ani.
Cu Mildred Harris și-a unuit destinele destul de repede, asta după ce actorul a crezut că e însărcinată, dar s-a dovedit că nu era. Charlie a crezut că a fost victima unui truc şi a început să o trateze rău, pleca de acasă zile întregi.
Cu toate acestea, în 1919, ea a născut un fiu, Norman, care a murit, din păcate, trei zile mai târziu, asta din cauza maltratărilor la care fusese supusă. Cuplul a divorţat un an mai târziu.
Mariajul cu Lita Gray a fost adus tot de o sarcină neplanificată. Stârnit de această dată de perspectiva acuzaţiilor penale, s-a căsătorit în secret cu ea în noiembrie 1924. Au avut doi băieţi, Charles şi Sydney, iar separarea s-a produs trei ani mai târziu, Lita caracterizând-ul pe Chaplin un bărbat crud.
Charlie Chaplin, în urma unor nemulțumiri politice s-a autoexilat în Elveția unde a decedat în anul 1977.