Certificatul verde va fi obligatoriu și în magazine? Ce spune Florin Cîțu
Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu, a spus azi premierul interimar Florin Cîțu. ”Eu spun că a avea certificat verde pentru orice activitate economică este un pas important și ne gândim la acest lucru”, a spus Cîțu. Ce a afirmat premierul interimar referitor la magazine.
Certificatul verde va fi obligatoriu și în magazine?
„Luăm în calcul să cerem certificatul verde și când te duci la magazin, la supermarket”, a spus Florin Cîțu, care a ținut să precizeze că va trimite propunerea Parlamentului. Premierul interimar a mai declarat:
„Pentru orice activitate la care intrăm, când intrăm în contact cu persoanele să avem acest certificat verde, în activitățile economice. Dacă dorim să avem în continuare economia deschisă cred că aceasta este o măsură care ar ajuta foarte mult. Încă nu am discutat despre a reduce numărul de funcționare în weekend pentru activități economice în weekend. Ne uităm la toate măsurile. Eu spun că a avea certificat verde pentru orice activitate economică este un pas important și ne gândim la acest lucru”, a mai spus premierul interimar Florin Cîțu.
Acesta a spus că aceasta nu ar fi o restricționare.
„Asta nu este restricționare. Ar fi o triere. Dacă te vaccinezi, dacă ai trecut prin boală, dacă ești testat… Deci sunt trei variante. Aș merge pe ideea de a folosi certificatul verde și în magazine”, a adaugat Florin Cîțu, care a mai spus și că decizia urmează să fie luată de Parlament.
„Eu spun că aceasta ar una dintre cele mai bune măsuri, folosirea certificatului verde”, a conchis Florin Cîțu.
Se impune carantina în București și Ilfov? Ce a spus Florin Cîțu
Azi, rata de infectare în București a depășit un nou record, iar în județul Ilfov toate localitățile sunt în scenariul roșu. Premierul Florin Cîțu a anunțat că nu ar lua în calcul carantina, ci certificatul verde pentru toate activitățile.
Întrebat apoi, după ședința de Guvern, dacă se gândește la o carantină pentru București și județul Ilfov, din cauza ratei mari de infectare, acesta a răspuns că „nu în acest moment”, deoarece nu ar funcționa.
„Nu luăm în discuție. Ați văzut că și anul trecut s-a discutat despre carantinarea Bucureștiului și a Ilfovului și nu a funcționat. Ne uităm la alte măsuri care să împiedice răspândirea virusului”, a mai spus Florin Cîțu.
Bilanț coronavirus 14 octombrie
Până azi, 14 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.210.494 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Până ai, 40.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 13.10.2021 (10:00) – 14.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 304 decese.