Cercetările, în casa groazei din Caracal, continuă! Cum i-a ironizat Dincă pe anchetatori

de: Nechifor Ioana
10 08. 2019

Perchezițiile, în casa groazei din Caracal, continuă și în prima zi din weekend. Oamenii legii au revenit, sâmbătă – 10 august, pe proprietatea lui Gheorghe Dincă, pentru a duce mai departe cercetările. Dincă i-ar fi ironizat pe anchetatori la perchezițiile, având o reacție total neașteptată.

Ce le-a spus Gheorghe Dincă, la percheziții, anchetatorilor

Se anunță o zi lungă pentru anchetatori. Ei au revenit, sâmbătă dimineață, la locuința lui Gheorghe Dincă din Caracal, denumită și casa groazei, având în vedere descoperirile șocante care s-au făcut aici.

Detalii noi din anchetă ies la iveală, dar și amănunte despre felul în care reacționează bărbatul de 66 de ani în fața oamenilor legii.

Vineri, în penultima zi de percheziții, Dincă i-ar fi ironizat pe anchetatorii prezenți la cercetările din locuința lui.

Avocatul Tonel Pop, care reprezintă familia Luizei Melencu, tânăra despre care Dincă a spus că a omorât-o, a vorbit despre atitudinea umilitoare pe care Dincă a avut-o în fața autorităților.

A zis:”Ah ce frumos că-mi faceţi curat că tot vreau să-mi vând casa”„, a spus avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, la Caracal, potrivit mediafax.ro.

Ce a cerut familia Alexandrei autorităților

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, una dintre fetele răpite și sechestrate de Gheorghe Dincă, a făcut un apel către autorități.

Alexandru Cumpănașu a făcut un apel important către autorități

„De aceea fac un:
Apel catre Ministrul de Interne
prin care ii cer 4 lucruri clare in mod imperios:
1. Publicarea de urgenta a Raportului ofiterului de politie care a vorbit de pe telefonul pereonal cu Alexandra.  Noi (familia) am facut tot ce am putut pt a ajuta Parchetul si MAI atat cu informatii cat si cu solicitarea catre STS a conversatiilot acestei EROINE a unui intreg popor astazi fara sa-si doreasca o clipa.

Daca nu va fi facut public vom depune cerere oficiala pt avea acces la el ca parte (victima) in tot acest COSMAR.

2. Publicarea unui comunicat de presa sau o declaratie de presa din partea Ministrului de Interne prin care sa clarifice daca MAI are cunostine despre retele de crima organizata in judetul Olt. Daca DA, de ce nu sunt inca arestati liderii si complicii lor din fiecare sector (politie, parchet, politica, administratii publice, etc. )

3. Un raspuns public sau SCRIS catre mine prin care sa-mi comunice daca a dispus ordine scrise si planuri de masuri pt verificarea tuturor disparitiilor de copii si nu numai nerezolvate macar din ultimii 10 ani.

Ii precizez domnului ministru ca Procurorul General a semnat deja ordinele de inspectie atat fata de procurorii DIICOT cat si fata de procurorii parchetelor teritoriale asa cum a dispus deja si CSM prin Inspectia Judiciara.

Politistii care au acoperit retele in ultimii 10 ani trebuie cercetati si trimisi la puscarie. Va cer in numele populatiei intregii tari aflata de mine in acest demers un raspuns public: ati semnat sau nu ordinele de control pt ultimii 10 ani? In caz contrar voi reveni cu o alta adresa scrisa.

4. Arestarea deindata a tuturor clanurilor interlope din intreaga tara impreuna cu Parchetul General despre care se presupune ca MAI si DIICOT au cunostinta si le-au documentat”, se arată în mesajul postat de bărbat pe pagina de facebook.