Centrala termică de apartament: ce costuri reale presupune și câte bătăi de cap poți avea din cauza ei

de: Andrei Simion
22 02. 2020

Centrala termică poate să îți dea bătăi de cap. Bani mulți, birocrație. Instalarea și debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire se fac cu mult chin, cel puțin așa, afirmă cei care trec prin astfel de experiențe.

Centrala termică de apartament: ce costuri reale presupune și câte bătăi de cap poți avea din cauza ei

Factura uriașă la RADET te poate aduce în stadiul de a-ți dori montarea unei centrale termice. Apoi, odată exprimată dorința, trebuie să te interesezi de taote actele și etapele necesare. Și de bani. Poți opta pentru o centrală pe gaz, dat fiind că cea pe curent se poate dovedi a fi mai scumpă și poate mai puțin eficientă.

Astfel că, primul pas pe care trebuie să-l faci este acordul de proiect de la distribuitorul de gaze. Pentru asta, ai nevoie de un formular tip de la distribuitor în care se trece acordul a 50 + 1 dintre vecinii care au deja centrală, datele personale, și de asemenea se atașează o copie după buletinul proprietarului de apartament. Acest pas are și un cost de 2.200 de lei. Acești bani reprezintă contravaloarea proiectului 1.000 de lei, materialele pentru instalaţia de gaze de pe scară (700 de lei) şi manopera instalatorului. De ce durează atât un astfel de proiect?

Puncte forte și puncte slabe

Pentru că la distribuitor există oameni care se ocupă cu aprobarea mai rapidă a dosarelor, contra cost. În același timp trebuie obținut și proiectul de debranșare de la RADET, necesar pentru a fi scos din evidențele lor. Este un alt formular tip în care se înscrie acordul vecinilor cu care ai perete comun și datele personale. Apoi, în plus, și avizul de debranșare de la punctul termic de care aparții.  Toată asta înseamnă bani:  800 de lei, plus alţi 300 de lei. Odată rezolvată problema cu instalația externă, trebuie rezolvată treaaba și cu instalația internă. Țevile de cupru sunt mai recomandate, din motive de torsiune a tevilor de plastic şi a radiaţiei de căldură a cuprului.

Totul poate ajunge la plata a 6.800 de lei: incluzând ţeavă, cinci calorifere aluminiu și centrală. Poate dura în jur de șase zile toată lucrarea.

Evident, cam tot atâtea zile poate dura și curățenia, după montarea centralei. Un total de bani cheltuiți: te poate duce și la 11.750 lei, cu totul. La capitolul beneficii, ai apă caldă și căldură când și cât vrei tu. La capitolul puncte slabe putem trece impredictibilitatea prețului la gaz, revizia anuală care costă 300 de lei, suma mare de cheltui, timp îndelungat de recuperare a investiției, disconfortul produs în casă.