Cele mai proaste aeroporturi din Europa pentru zboruri întârziate. Ce trebuie să eviți dacă vrei să pleci în vacanță

de: Ana Chivu
17 07. 2022

Majoritatea românilor aleg destinații departe de meleaguri în concediile lor. Mulți dintre ei au întâmpinat probleme diverse exact când au ajuns în aeroport. Care sunt cele mai proaste din Europa pentru zboruri întârziate? Cei care iubesc să călătorească des trebuie să știe aceste detalii. Ce trebuie să eviți dacă pleci în vacanță? Cu siguranță vei avea parte de zile de relaxare perfecte dacă vei lua asta în considerare.

Aeroporturi din Europa cunoscute pentru întârzieri: ce trebuie să eviți când pleci în concediu?

Specialiștii au stabilit care sunt cele mai proaste aeroporturi din Europa care îți pot strica vacanța din cauza întârzierilor. Cu siguranță ai fost și tu în această situație în care să aștepți în aeroport și să riști să ajungi la destinația dorită deja cu nervii întinși la maximum.

Nu trebuie să îți mai faci griji dacă iei la cunoștință anumite detalii. Publicația Bloomberg a analizat toate datele privind cursele amânate sau anulate, iar unele din cele mai populare locații pentru români se regăsesc în topul de mai jos. Află că Aeroportul Internațional Otopeni se află pe locul trei în topul celor mai bune aeroporturi în privința plecărilor la timp.

La polul opus se află locații unde călătorii au parte de cozi nesfârșite la control și la check-in, iar întârzierile și anulările sunt chiar și la ordinea zilei. Datele publicate recent de Hopper Inc arată că Aeroportul Bruxelles (BRU) din Bruxelles are 72% din curse întârziate, iar 2,5% sunt anulate.

Tot foarte rău stau și aeroporturile din: Frankfurt, Lisabona, Paris sau Amsterdam. De asemenea, pe lângă întârzieri și anulări, pasagerii au parte și de probleme mari cu bagajele. Mulți dintre ei au declarat că s-au trezit fără bunurile proprii cu care au plecat în vacanță. Datele au fost colectate prin Ghidul Oficial al Aviației pentru a informa clienții cu privire la întreruperile pe rutele rezervate.

Aeroporturilor care vă pot încurca vacanța în Europa

1. Aeroportul Bruxelles (BRU) Bruxelles, Belgia – 72% curse întârziate, 2,5% anulate
2. Aeroportul Internațional Frankfurt (FRA) Frankfurt, Germania – 68% curse întârziate, 7,8% anulate
3. Aeroportul Eindhoven (EIN) Eindhoven, Olanda – 67% curse întârziate, 1,8% anulate
4. Aeroportul Luton (LTN) Londra, Regatul Unit – 66% întârziate, 2,7% anulate
5. Aeroportul Internațional Liszt Ferenc (BUD) Budapesta, Ungaria – 65% întârziate, 2,1% anulate
6. Aeroportul Lisabona (LIS) Lisabona, Portugalia – 65% întârziate, 4,8% anulate
7. Aeroportul Charles De Gaulle (CDG) Paris, Franta – 62% întârziate, 3,1% anulate
8. Aeroportul Schiphol (AMS) Amsterdam, Olanda – 61% întârziate, 5,2% anulate
9. Aeroportul Coasta de Azur (NCE) Nisa, Franța – 60% întârziate, 3,4% anulat
10. Aeroportul Gatwick (LGW) Londra, Regatul Unit – 59% întârziate, 1,4% anulate

Cele mai bune aeroporturi din Europa pentru plecări la timp

1. Aeroportul Bergamo/Orio al Serio (BGY) Bergamo, Italia – 3% întârziate, 1,0% anulate
2. Aeroportul Gran Canaria (LPA) Gran Canaria, Spania – 8% întârziate, 0,3% anulate
3. Aeroportul Internațional Otopeni (OTP) București, România – 10% întârziate, 1,7% anulate
4. Aeroportul Internațional Dublin (DUB), Dublin, Irlanda – 15% întârziate, 1,6% anulate
5. Aeroportul Fontanarossa (CTA) Catania, Italia – 16% întârziate, 1,1% anulate
6. Aeroportul Adolfo Suarez-Barajas (MAD) Madrid, Spania – 19% întârziate, 0,4% anulate
7. Aeroportul Alicante (ALC) Provincia Alicante, Spania – 20% întârziate, 3,4% anulate
8. Aeroportul Marsilia (MRS) Marsilia, Franța – 20% întârziate, 2,0% anulate
9. Orly (ORY) Paris, Franta – 21% întârziate, 1,2% anulate
10. Aeroportul Malaga (AGP) Malaga, Spania – 24% întârziate, 3,3% anulate