Cele mai mari scumpiri în martie 2022 în România. Produsele care vor deveni un lux
Cele mai mari scumpiri în martie 2022 în România. Produsele care vor deveni un lux pentru români. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în contextul în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, relevă datele publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Scumpiri mari în martie 2022 în România. Ce produse au devenit aproape un lux pentru români
Scumpiri mari au avut loc în luna martie a acestui an în țara noastră, astfel încât unele produse vor deveni ca de lux pentru mulți dintre români. Cele mai mari creșteri de prețuri au intervenit exact acolo unde îl doare mai tare pe român, respectiv la produsele alimentare.
„Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) este 6,5%”, se arată în comunicatul INS citat de Agerpres.
Cât a fost inflația în martie
De asemenea, conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna trecută a anului 2022 comparativ cu luna februarie 2022 este 101,95%. Astfel, rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,6%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) comparat cu precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) determinată pe baza IAPC este 5,6%.
Ce prețuri au explodat
Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în 2022, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, pentru care au fost luate în considerare prevederile OUG nr.118/2021 în ceea ce privește stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece, mai arată datele Institutului Naţional de Statistică anunțate marţi.
De asemenea, în intervalul martie 2021-martie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 46,49%, la combustibili cu 34,16%, la cartofi cu 36,5% şi la uleiul de gătit cu 32,33%.
Ce alimente s-au mai scumpit
În plus, la capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari s-au înregistrat și la mălai, plus 24,35% şi făină, plus 21,47%.
Comparativ cu luna dinainte, alte legume şi conserve de legume s-a scumpit în martie 2022 cu 5,85%, uleiul cu 5,83%, iar untul cu 5,10% şi nu s-a înregistrat nicio ieftinire. Comparativ cu februarie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 2,54%.
Cât va fi inflația în 2022
Nu în ultimul rând, BNR prognozează o inflaţie de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an şi de 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022, arată Raportul trimestrial asupra inflaţiei.