Cele mai ieftine târguri de Crăciun din Europa, în 2023. Pe locul 5 se află unul din România, aici ai parte momente de basm cu bani puţini
În ultimii ani, aceste evenimente au câștigat o popularitate tot mai mare în rândul europenilor, devenind atracții principale în perioada sărbătorilor de iarnă. Află, din rândurile de mai jos, care sunt cele mai ieftine târguri de Crăciun în Europa, în 2023. Vei fi uimit, însă pe locul 5 se află unul din România.
Destinațiile de vacanță preferate de turiști, în perioada sărbătorilor de iarnă
Popularitatea târgurilor de Crăciun este în continuă creștere în Europa, orașe din aproape toate țările continentului atrag un număr tot mai mare de vizitatori în timpul sărbătorilor de iarnă. În timp ce cele mai scumpe sunt considerate cele din Basel, Strasbourg și Edinburgh, există și opțiuni mai puțin costisitoare, dar la fel de frumoase.
Mai jos, îți vom prezenta o listă cu cele mai ieftine târguri de Crăciun în Europa, în 2023. Printre recomandări se numără și unul din România.
Lista se deschide cu cel din Praga, Cehia, ce va fi deschis din 2 decembrie 2023, până pe 6 ianuarie 2024. An de an, în preajma sărbătorilor, orașul se transformă într-un paradis al luminițelor și decorațiunilor de Crăciun, în special cele două mari piețe ale sale – Piața Wenceslas și Piața Orașului Vechi.
Vei găsi cazări la prețuri bune, chiar și sub 50 de euro pe noapte. Cea mai mare cheltuială va fi transportul, în condițiile în care companiile low cost nu au zboruri directe către Praga, de la noi din țară.
Cele mai ieftine târguri de Crăciun în Europa, în 2023
O altă variantă este Târgul de Crăciun din Budapesta, Ungaria, ce va fi deschis din 17 noiembrie 2023, până pe 31 decembrie. De fapt, capitala țării vecine este gazda a două astfel de evenimente, unul în Piața Sf. Ștefan, iar celălalt, în Piața Vorosmarty.
Nu există curse low cost nici către Budapesta, însă, în acest caz, autoturismul personal este o opțiune. În centrul orașului, cazarea pe o noapte este de 30-40 de euro.
În perioada 1 noiembrie-24 decembrie se poate vizita Târgul de Crăciun din Nürnberg, Germania. Poți găsi bilete de avion la prețuri accesibile, iar pentru cazare vei scoate din buzunar în jur de 50 de euro pe noapte.
Capitala Belgiei se va transforma și ea într-un peisaj de basm. Aici se organizează unul dintre cele mai frumoase târguri din Europa. Bilete de avion sunt foarte ieftine, existând oferte de la mai multe companii low cost ce operează și la noi în țară. Cazare este însă mai scumpă.
Te-ar putea interesa și: Motivul pentru decoraţiunile şi dulciurile de Crăciun au apărut în magazine din octombrie. Tactica retailerilor funcţionează perfect
Pe locul 5, un târg celebru din România
Lista se încheie cu unul din România, unul dintre cele mai vechi și cunoscute de la noi din țară. Este vorba despre Târgul de Crăciun din Sibiu.
Există mai multe variante de călătorie spre Sibiu. Vizitatorii pot opta să meargă cu trenul, cu mașina personală sau chiar cu avionul, în condițiile în care există aeroport în oraș.
În ceea ce privește cazările, prețurile sunt cele mai mici, din cele prezentate mai sus. Pentru o noapte, chiar și în unități de cazare din centrul Sibiului, turiștii plătesc în jur de 150 de lei.
Te-ar putea interesa și: Târguri de Crăciun 2023 în România. Când se deschid și unde se țin