Cele mai bune soluții naturale cu care să îți speli rufele. Sunt ieftine și sănătoase
Atunci când facem curățenie generală, este foarte important să știm ce soluții naturale să folosim atunci când spălăm rufele. Indiferent că hainele se strâng într-un munte de rufe cocoțate pe șifonier sau avem doar 3 articole pe care dorim să le limpezim, gospodinele ne sfătuiesc să folosim soluții naturale pentru a le curăța. Cum se spală corect hainele? Ei bine, iată câteva trucuri interesante.
La ce temperatură se limpezesc hainele, în mașina de spălat
Pare ușor să speli rufe la mașina de spălat, dar sunt anumite detalii pe care gospodinele spun că trebuie luate în considerare, precum materialul hainelor, gradația, temperatura și alte criterii importante.
De exemplu, știai că hainele trebuie spălate la temperaturi mai ridicate de 40 de grade. Atunci când limpezești articolele vestimentare la temperaturi mai joase, experții sunt de părere că risti să te îmbolnăvești, atât tu, cât si membrii familiei tale.
Care este motivul? Explicația este destul de simplă. Conform statisticilor, studiile recente au dovedit că spălarea hainelor la temperaturi mici nu elimină germenii și bacteriile din fibre.
De asemenea, rufele trebuie spălate în conformitate cu indicațiile ce vin pe etichetele hainelor, precum și programele mașinii tale de spălat.
Care sunt cele mai bune soluții naturale pentru a curăța hainele
Un alt truc genial este să folosești un detergent natural pentru a curăța petele de pe haine. Detergenții din categoria biodegradabili au o putere de curățare ridicată. Cu toate acestea, soluțiile naturale pentru spălat pot fi foarte eficiente.
Tot ce trebuie să faci este să speli rufele utilizând apă fierbinte, de peste 50 de grade Celsius, si cicluri lungi de spălare. E important să ai în vedere faptul că astfel aceste soluții de spălare nu poluează. Cele mai populare sunt:
- săpunul de casă, transformat în soluție lichidă (se rade săpunul și se lasă la dizolvat în apă distilată, la rece);
- apa oxigenată pe post de înălbitor pentru rufele albe (100 de mililitri la 5 kilograme de rufe uscate);
- oțetul alb poate fi utilizat pe post de balsam pentru rufele colorate și negre;
- bicarbonatul de sodiu devine o alternativă ideală la soluțiile anticalcar (amestecă o lingură cu vârf de bicarbonat la 100 mililitri apă caldă).
Specialiștii spun că hainele și toate articolele vestimentare trebuie curățate la o temperatură de 60 de grade Celsius, pentru a te asigura că toate obiectele vor fi dezinfectate și fără pete.