Cele 2 greșeli care le vor aduce șoferilor români o amendă de 2.900 lei. Atenție mare!

de: Cătălina Burghelea
20 11. 2021

Două mari greșeli făcute de șoferii români în trafic urmeză să fie sancționate dur de către Poliția Rutieră. Amenzile ajung până la cca. 3000 de RON, dacă vei mai face asta în timp ce te afli la volan.

Greșeli făcute în trafic, aspru sancționate

Comportamentul agresiv al șoferilor în trafic ar putea să fie sancționat de către polițiștii rutieri. Aceștia riscă amenzi de până la 2.900 lei, potrivit unui proiect de OUG publicat în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne. Printre greșelile considerate agresive se numără două fapte pe care le vedem destul de des în traficul din România și nu numai.

Comportamentul agresiv ar putea fi amendat

Astfel, șoferii care folosesc, în mod repetat, semnalele luminoase și/sau sonore pentru a forța mașinile din față să elibereze banda pe care se află riscă să fie amendați de către oamenii legii. Trebuie doar ca proiectul de OUG să fie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial, pentru a se aplica în România.

Autoritățile vor să le vină de hac șoferilor care se grăbesc și dau flash-uri insistent conducătorilor din fața lor. Acestea vor să introducă în Codul rutier o interdicție nouă. Practic, nu se mai dorește un comportament agresiv atunci când conduci mașini pe drumurile publice. Șoferii care vor încălca această interdicție riscă să primească cele mai mari sancțiuni ce se pot aplica persoanelor fizice la încălcarea regulilor de circulație, și anume ele din clasa a patra de sancțiuni (între nouă și 20 de puncte-amendă). Amenzile s-ar ridica la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 lei.

Ce nu vei mai avea voie să faci pe șoselele din România

Pe viitor, conducătorii auto care folosesc insistent semnalele sonore și/sau luminoase, pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație, se deplasează succesiv de pe o bandă pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de mașini care circulă în același sens ori se deplasează la o distanță foarte mică față de alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia ori în lateral, pentru a intimida șoferul acestuia, riscă să fie amendați. Pedepsită ar putea fi și manevra de mers cu spatele cu mașina, pentru intimidarea celor care circulă în spate.

De ce este benefic acest proiect de OUG

Sancționarea unui comportament agresiv în trafic este necesară, pentru siguranța circulației, anunță inițiatorii acestui proiect.

„În prezent, legislația din domeniul circulației pe drumurile publice nu definește expres comportamentul neadecvat în trafic al unui conducător de vehicul, care poate influența siguranța circulației, poate pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor sau poate aduce prejudicii proprietății publice ori private. Comportamentul pe care trebuie să-l manifeste în trafic participanții derivă din regulile de circulație, precum și din obligațiile și interdicțiile stabilite în sarcina acestora.

Pe fondul adoptării unui comportament neadecvat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, au fost înregistrate numeroase evenimente rutiere cu consecințe deosebit de grave. Pentru combaterea acestui fenomen tot mai des întâlnit pe drumurile publice, este necesară definirea comportamentului agresiv, precum și introducerea sancțiunilor corelative adoptării acestui comportament”, au explicat inițiatorii în nota de fundamentare.