Cel mai spectaculos palat din Iași intră în renovare. Schimbările o să fie fabuloase
Un palat monumental din centrul orașului Iași urmează să fie schimbat total. Lucrările se vor demara în cel mai scurt timp la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Proiectul a obținut toate avizele și aprobările necesare, inclusiv pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a fostului Palat „Mihail Sturdza”.
Palat din Iași în renovare
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a obținut toate aprobările și avizele necesare pentru a demara proiectul. Printre acestea se regăsește și Autorizația de Construcție de la Primăria Municipiului Iași, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a fostului Palat „Mihail Sturdza”.
Valoarea totală a investiției este estimată la 46.396.319 lei, aproximativ 10 milioane de euro. Lucrările urmează să înceapă în primăvara acestui an și vor dura 48 de luni. În momentul de față, celebrul monument istoric este sediul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Urmează să fie realizate lucrări la nivelul instalațiilor. De asemenea, și tâmplăria va fi înlocuită. Tâmplăria sculptată a accesului principal din lemn de stejar va fi restaurată. Mai mult, vor fi făcute și recompartimentări parțiale la demisol, etaj și parter, dar și mansardă.
Palatul „Mihai Sturdza”
Palatul „Mihail Sturdza” a fost realizat între anii 1841 – 1842. Până în anul 1849, clădirea a fost Palatul Domnesc al domnitorului Mihail Sturdza. De asemenea, a fost și reședința sa particulară din oraș, în raport cu celelalte din zona suburbană, curțile din Satele Flămânzi, Cristești Perieni sau Palatul Belvedere de la Socola.
Arhitectul Mihai Singurov a fost cel care l-a conceput. Acesta a urmărit un stil neoclastic, fiind preferat în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În anul 1842 este terminat corpul central și cele două prime decrosuri la capete. Astăzi, acestea sunt marcate stilistic în cadrul celor două aripi care le prelungesc.
Datele istoricilor și arheologilor arată că hrubele regăsite în anul 2018 reprezintă vechile grajduri ale prințului Grigore Sturdza. De asemenea, pe strada Cloșca 9 au fost ridicate casele vornicului Ilie Sturdza. Acestea au ars în 1683.
„Vorbim de hrube late de aproximativ șapte metri, înălțime de peste trei metri și jumătate și o lungime de peste 30 de metri… Ele duc către începutul secolului al XVIII-lea și au o valoare istorică edilitară pentru Iași de-a dreptul fantastică. Desigur, eu ca arheolog nu-mi doresc nimic altceva decât ca ele să fie puse în valoare. Este ceva unic pentru trecutul orașului nostru și, tocmai de aceea, trebuie să păstrăm acest lucru…”, declara, la momentul descoperirii și în exclusivitate pentru reporterii Cotidianului „BZI” reputatul arheolog medievist Stela Cheptea, directorul Centrului de Istorie și Civilizație Europeană din cadrul Academiei Române – filiala Iași.