Cel mai scump teren agricol din România. Cu câți bani s-a vândut chiar în acest an
Prețurile au explodat la terenurile agricole! Un pământ din România s-a vândut pentru un sac de bani chiar în acest an, așa că nu multe persoane ar putea să își permită așa ceva. Oferta a fost una ce i-a lăsat pe mulți fără cuvinte.
Cifre uriașe. Cu câți bani s-a vândut cel mai scump teren agricol
Terenurile arabile s-au vândut ca pâinea caldă în primele șase luni din acest an. Tranzacțiile au fost la fel de multe ca în 2020, dar valoarea lor a crescut, ajungându-se la 7,8 milioane de euro. Din acești bani, doar un singur teren a costat 5,8 milioane de euro.
O tranzacție uriașă a avut loc pentru un teren de 50 de hectare din extravilanul Iașiului. Acesta este format din teren arabil, drum, fâneață și parcele cu viță de vie, așa că un client a acceptat oferta lansat de o persoană fizică și a cumpărat locul pentru 28,5 milioane de lei.
Interesul pentru terenuri agricole a crescut. Ce prețuri s-au înregistrat
Crossland Agroind SRL a devenit cumpărătorul ce a realizat cea mai mare tranzacție din punct de vedere valoric. Afacerea a avut o cifră de 577.2000 de lei în 2020. Totuși, surprizele nu s-au oprit aici, mai ales pentru că românii și-au dorit să investească în terenuri.
În județul Dolj, Segarcea, s-a înregistrat o tranzacție cu un teren de 65 de hectare, ce a valorat 2,4 milioane de lei. Mihai Anghel a devenit cumpărătorul pământului prin societatea Cervina SA, ce a raportat o cifră de afaceri de 69,9 de milioane doar în 2020. Profitul net al firmei a fost de 4,1 milioane de lei.
Cumpărătorul D&D Tikets S.R.L a realizat o tranzacție în valoare de 1,5 milioane de lei pentru un teren din localitatea Letca Noua Giurgiu, în valoare de 59,5 hectare. Compania se ocupă cu creșterea porcilor și a avut o cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei în 2020.
Sumele au explodat în România. Ce se întâmplă în 2021
Cea mai mare tranzacție după suprafață a avut ca obiect un teren ce are 94,3 hectare și este situat în județul Argeș. ONG-ul Conservation Carpathia a plătit aproximativ 914.700 lei pentru a avea parte de acest pământ, potrivit Economica.
Se pare că interesul fermierilor pentru terenuri crește, așa că nu este de mirare că aceste cifre uriașe s-au înregistrat la cumpărare. Blocajele din 2020 au pus multe bețe în roate, dar afacerile sunt pe cale să înflorească, iar mulți nu se mai uită la bani în momentul în care își doresc să pună mâna pe ceva valoros.