Cel mai scump apartament din România costă cât o casă de lux în SUA. Imagini superbe cu locuința
Un dezvoltator a încheiat un acord record de vânzări pentru cel mai scump penthouse vândut de companie până acum. Dezvoltatorul va încasa 6,8 milioane de euro, fără TVA, pentru un penthouse la etajul 20 în complexul One Mircea Eliade.
Cel mai scump apartament din România costă cât o casă de lux în SUA
Dezvoltatorul construiește în prezent trei turnuri de apartamente, denumite One Mircea Eliade, și o clădire de birouri în cadrul proiectului multifuncțional One Floreasca City. Subsolurile clădirilor au fost finalizate, în timp ce structura este acum 80% finalizată, iar fațada urmează să fie montată.
Cel mai scump apartament din complex este penthouse-ul de la etajul 20, vândut cu 6,87 milioane de euro, fără TVA, sau peste 8 milioane de euro cu TVA inclus. Prețul include mobilier și design interior de la Lemon Interior Design. Acesta este un preț record pentru piața imobiliară din România, conform shtiu.ro.
”Rata vânzărilor pentru One Mircea Eliade este de 3-4 apartamente pe lună. Am ajuns la aproximativ 200 de apartamente contractate până acum. Inclusiv penthouse-ul de la etajul 20. Acesta s-a vândut la un preț record de 6,87 milioane de euro, plus TVA .”, declară reprezentantul dezvoltatorului.
Penthouse-ul de 8 milioane de euro are peste 1000 de metri pătrați, apiscina interioară de 9 metri lungime și 3 metri lățime și un living de 7 metri. Ca să fie și mai spectaculos, constructorul l-a îmbrăcat în sticlă, și are o panoramă de 360 de grade.
Imagini superbe cu penthouse-ul
Primele trei cele mai scumpe apartamente scoase la vânzare în România se află în București. Clasamentul a fost întocmit de platforma locală de anunțuri imobiliare Imobiliare.ro, pe baza ofertelor listate pe acest portal. Penthouse-ul recent vândut este unul cu adevărat de lux, iar interioarele făcute cu bun gust, sunt semnate de Lemon Interior Design.
Înaintea acestuia a existat un alt apartament de lux. A fost tot un penthouse cu două terase și jacuzzi în aer liber în proiectul rezidențial Premio, pentru 1,2 milioane de euro plus TVA. Locuința are o suprafață utilă de 250 mp și o terasă de 486 mp.
”Recent, investitorul a reușit să vândă cel mai scump apartament din complexul rezidențial. Penthouse-ul de la etajul 20 al celui mai înalt dintre turnuri, cu 6,87 milioane euro, fără TVA, sau peste 8 milioane de euro cu TVA inclus. Prețul include mobila și designul realizat de compania Lemon.
Acesta este un preț record pentru piața imobiliară româneasc. Suprafața apartamentului va avea peste 1.000 de metri pătrați și va dispune de o piscină de 9 metri lungime și 3 metri lățime dispusă chiar lângă livingul care va avea o înălțime de 7 metri. Proprietarul va avea o priveliște de 360 de grade, apartamentul fiind îmbrăcat în sticlă, și nu are vecini pe etaj”, a mai relatat profit.ro.