Broscăuți este o comună din județul Botoșani. Autoritățile de aici au dat 20.000 de euro pentru amenajarea unui parc situat pe marginea unei râpe unde sunt alunecări de teren frecvente. La intrarea în parc se află un monument care arată ca un sicriu.
Comuna Broscăuți se află în județul Botoșani, la doar 10 km distanță de municipiul Dorohoi. În anul 2019, autoritățile locale au decis să amenajeze un parc. Din păcate, locul ales nu este tocmai potrivit. Parcul se află pe marginea unei râpe afectată grav de alunecări de teren.
Cu toate că zona reprezintă un pericol, reprezentanții comunei au optat și pentru construirea unui loc de joacă pentru copii. La intrarea în parc a fost construit și un monument care seamănă mai mult cu o jumătate de sicriu. Parcul din Broscăuți se află la câțiva pași de centrul administrativ și peste drum de biserica satului.
Are aproximativ 3.000 de metri pătrați, iar în capătul parcului se află locul de joacă pentru copii, nu departe de râpă. Acesta nu arată foarte bine. Lemnul pare foarte șubred, topoganul este deja rupt, iar balansoarele nu par tocmai sigure. Nisipiul din spațiul de joacă a fost acoperit deja de buruieni. Restul parcului are o suprafață verde, înconjurată de o alee cu pavele. Pe margini sunt câteva bănci, iar în capătul parcului a fost amenajată o toaletă publică.
Ceea ce atrage cel mai mult atenția odată cu intrarea în parc se monumentul amplasat fix în mijloc. Acesta ar o formă mai puțin obișnuită pentru un monument. Seamănă mai mult cu o jumătate de sicriu îngropat în pământ. Pe monument se află un portret cu matematicianul Dimitrie Pompeiu, născut în comuna Broscăuți.
Edilul spune că monumentul nu este terminat. Se pare că este doar un soclu pe care ar urma să fie amplasată o statuie a matematicianului. Nu se știe exact când, deoarece nici autoritățile nu sunt sigure pentru că nu există fonduri.
„Monumentul este mai mult un soclu pe care vom pune o statuie. Nu avem bani de statuie, o să facem cu timpul”, spune Costel Agheorghiţoaei, primarul din Broscăuţi.
Primarul spune că monumentul și parcul ar trebuie să arate total diferit. Acesta a fost conceput ca un parc al eroilor, cu un obelisc înalt. Mai mult de atât, ar fi trebuit să fie amplasate și niște tunuri în apropierea monumentului.
„Ideea mea a fost pentru construirea unui monument al eroilor şi acel parc. Din lipsă de bănuţi s-a tot tăiat. Am avut la dispoziţie un buget foarte mic şi eu cred că de banii aceia am făcut un lucru foarte bun”, spune edilul.