Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, este unul dintre cei mai apreciați actori de la noi din țară. Cu toate acestea, el a fost întotdeauna un om modest. Recent, în cadrul unui interviu, el dezvăluia ce sacrificii a fost nevoit să facă pentru un rol dintr-un film.
Florin Piersic a fost dintotdeauna unul dintre cei mai iubiți actori din România. Publicul l-a urmărit mereu cu mare drag pe micile ecrane și l-a admirat pentru modestia și umanitatea de care a dat dovadă. Cu o carieră impresionantă în teatru și film, Florin Piersic a câștigat inimile românilor cu interpretările sale autentice.
Cu toate acestea, Florin Piersic a rămas modest în fața faimei sale. În cadrul unui interviu, el a povestit ce sacrificii a fost nevoit să facă pentru rolul său din „Idiotul” al lui Dostoievski.
Actorul a fost nevoit să slăbească 20 de kilograme, pentru că își dorea enorm să primească acest rol.
„Câteodată îmi spuneau ca să pot să joc rolul ăla, trebuie neapărat să am 20 de kilograme mai puțin. Era legat de un rol al meu din Idiotul al lui Dostoievski. Și atunci, ca să joc rolul pe care l-am jucat ani de zile cu un succes extraordinar, am slăbit 20 de kilograme. Am făcut asta, pentru că îmi doream să fiu acest personaj. Au venit oameni la mine după spectacol să îmi pupe mâna.
Am zis «Stați domnule, ce faceți?». Mi-au spus că am fost ca un Hristos răstignit pe două cruci. Este un gest de admirație, eu ca bărbat să primesc asta din partea unui bărbat emoționat de rolul meu. E un lucru grozav. Dar vreau să precizez că nu sunt maestru”, a mărturisit Florin Piersic, la WOWnews.
În luna martie 2024, maestrul a fost prezent la Gala Bookzone de la Palatul Parlamentului, unde a primit un premiu de excelență pentru cartea sa: „Viața este o poveste”.
„Foarte mulți colegi de-ai mei și colege își ascund vârsta, ceea ce nu prea înțeleg. Eu spun că atâția ani am… Am 88 de ani împliniți. Îmi doresc multe, dar nu știu când se mai pot îndeplini aceste dorințe ale mele. Dar vorbind de vârstă, voiam să vă spun, că foarte mulți din păcate-din suflet vă spun asta- și am o durere că vorbesc de asta…”, a declarat Florin Piersic, pentru viva.ro.
Florin Piersic a continuat destăinuirile și a vorbit despre cel mai mare regret care îl macină în momentul de față. Are legătură cu faptul că doar trei absolvenți ai institutului de teatru și cinematografie din promoția sa mai sunt în viață. Celor trecuți în neființă le păstrează amintirea vie.
„Numai trei mai suntem cu dumneavoastră. În afară de trei absolvenți ai institutului de teatru și cinematografie din promoția mea de actori, ceilalți s-au dus. Din păcate i-am pierdut pe toți și regret enorm, pentru că toate amintirile mele, toate frumoasele mele speranțe au fost legate de ei.”, a mai spus actorul, pentru sursa citată anterior.