Cel mai dificil moment pentru Șerban Copoț. ”Am avut o depresie ușoară!”
Îl vedem mereu cu zâmbetul pe buze la iUmor, așa încât vestea că acesta ar fi avut parte și de momente dificile vine ca un șoc. Mai mult, schimbarea s-a produs recent, căci pandemia i-a adus aceste stări de nesiguranță, ba chiar o ușoară depresie, după cum spune. Șerban Copoț a povestit mai multe într-un interviu pentru Libertatea.
Șerban Copoț: „Am avut o depresie ușoară!”
Șerban Copoț a povestit pentru prima dată despre familia sa și perioada care a zdrucinat echilibrul tuturor. Artistul spune că a trecut cu brio peste izolare, dar recunoaște că e foarte greu să te bucuri de clipe de respiro ori de momente romantice cu soția atunci când ai doi băieți năzdrăvani și dornici de atenție.
„N-a fost o mare diferență! Noi suntem obișnuiți să stăm acasă împreună. Într-adevăr, pentru noi, ca părinți, a fost destul de greu. Am avut eu, cel puțin, o ușoară depresie, pentru că nesiguranța asta nu îți dă o stare de bine. Mai ales la începutul pandemiei nu se știa cât va dura, cât ne va afecta, ce va mai urma, meseria mea nu e una care să permită să intru în sistem repede și să mă orientez. Au fost niște întrebări mari la care ușor-ușor am găsit răspunsurile, dar nu fără să trec printr-o oarecare spaimă”, a povestit prezentatorul iUmor.
„După ce se culcă «balaurii», avem și noi timp să ne plângem, să râdem”
Cât despre cum a organizat momentele de relaxare, împreună cu soția lui, artistul a spus: După “program” vine și momentul nostru: se culcă balaurii și apoi avem și noi timp să ne plângem, să râdem, să ne uităm la serialele preferate, ăsta e programul nostru. impul cu copiii, care ne ocupă practic toată ziua, și seara, iar când ei se culcă, mai avem și noi o oră-două, cât mai rezistăm, timp pentru noi”.