Cel mai ciudat campionat din lume combină împletitul cu muzica rock: despre ce este vorba
Există multe recorduri ciudate în lumea asta, dar nu te-ai aștepta ca diverse practici mai mult sau mai puțin ciudate să devină subiect de campionat mondial.
În urmă cu câteva săptămâni, în estul Finlandei, s-a desfășurat campionatul mondial de muzică împletit pe muzică heavy metal. Evenimentul are un nume cât se poate de sugestiv – Heavy Metal Knitting World Championship.
Participanții au venit din mai multe colțuri ale lumii la eveniment și au avut nume de scenă cât se poate interesante, Woolfumes, Bunny Bandit sau 9″ Needles. Dacă nu era evident din titlu, particpanții au fost nevoiți să fie cât se poate de eficienți la a împleti, dar, în același timp, să danseze pe muzică rock sau să-și manifeste entuziasmul pentru zgomotele din boxe într-o formă sau alta.
”E ridicol, dar este atât de distractiv.”, a explicat Heather McLaren, o studentă la doctorat care a călătorit din Scoția pentru a concura. ”Când am văzut că există o combinație între heavy metal și împletit, m-am gândit că asta este nișa mea.”, a adăugat doctoranda.
Competiția internațională s-a desfășurat într-o piață din orașul Joensuu de la granița dintre Finlanda și Rusia. Aproximativ 200 de persoane s-au aflat în public, iar vârsta celor prezenți a variat de la adolescenți până la pensionari. Mulți au venit doar să se bucure de muzica heavy metal, foarte populară în țara nordică.
Finlandezii au o afinitate deosebită pentru muzica rock, mult mai mult decât în alte țări ale lumii. Heavy metal este un gen mainstream pentru nordici, iar astfel de muzică este ascultată deseori la radio. Popularitatea sa a crescut și mai mult în 2006, când formația finlandeză Lordi a câștigat marele premiu la Eurovision.
În final, competiția din Finlanda s-a încheiat cu victoria unei echipe din Japonia intitulată Giga Body Metal. Grupul format din cinci persoane a realizat un moment foarte deosebit, cu costume spectaculoase și luptători de sumo. Aceasta a fost prima ediție a campionatului, dar s-a confirmat deja că va exista și un al doilea eveniment identic în 2020.