Cei mai buni castraveți murați pentru iarnă. Nu pui niciun strop de oțet, dar au un gust fabulos
Playtech Știri îți explică în articolul de astăzi cum poți să pui la murat cei mai buni castraveți. Nu ai nevoie de niciun strop de oțet pentru a avea parte de un rezultat ca în cărțile de bucate. Este suficient să folosești un singur ingredient în acest scop. Află mai jos despre ce este vorba.
Cum pui la murat castraveți
În viitorul apropiat, toamna își va intra în drepturi. Gospodinele au început deja să roiască în piețe cu sacoșe voluminoase, pline de legume care așteaptă să fie pregătite pentru sezonul rece. Cămările vor fi pline de conserve și borcane – ardei umpluți, gogoșari în oțet, castraveți murați și altele.
Cu siguranță fiecare gospodină a citit zeci de idei diferite despre cum să prepari cele mai aromate și crocante legume pentru iarnă. Multe românce și-au transmis secretele în acest sens din generație în generație, fiind împărtășite ulterior și pe internet.
Playtech Știri îți va explica în materialul de astăzi care este secretul celor mai buni castraveți murați. Dacă vei ține cont de el, legumele nu vor avea textură moale când vor fi consumate, pe timp de iarnă. Vei avea curcubeu pe cerul gurii când vei mușca din ele!
Să începem cu începutul. Una dintre cele mai mari probleme atunci când este vorba despre castraveții murați are legătură cu frăgezimea lor. Ce trebuie să faci, în primul rând, este să alegi castraveți mici sau medii și fermi pentru a-i pune la murat.
Cu ce poți înlocui oțetul
Un alt aspect de care trebuie să ții cont are legătură cu momentul în care pui legumele la murat. Dacă nu o faci imediat după recoltare, lasă castraveții scufundați într-un vas cu apă cu gheață, în frigider. Această tehnică îi va ajuta să se mențină tari și crocanți.
Există un ingredient care face castraveții să fie crocanți, nu moi. Acesta este folosit de fiecare dată la pregătirea murăturilor, însă nu toate gospodinele îl folosesc corect. Sarea, fiindcă despre ea este vorba, care se pune la murături trebuie să fie grunjoasă, nu iodată, pentru ca legumele să fie crocante.
Dacă folosești sare, nu mai este nevoie să folosești oțet. Murăturile vor ieși ca la carte.
De asemenea, este obligatoriu ca partea inferioară a castravetelui, care prezintă flori, să fie îndepărtată. Motivul este simplu: aceasta conține enzime ce pot face legumele să capete gust amar. Dacă nu vei ține cont de acest detaliu, murăturile nu vor fi deloc aromate.