Cei mai bogați pensionari din România au joburi și la stat. Cum este posibil și câți bani câștigă

de: Ștefan R. Apostol
27 10. 2020

În România anului 2020 există angajați ai statului, pensionari cu pense specială și cu încasări fabuloase. Totalul sumelor plătite de stat ajunge la suma de 509.162 de euro, adică aproape 2 miliarde de lei. Cu alte cuvinte încasează pensie specială și salariu din taxele și impozitele românilor

Pensionari și angajați la stat

Suma la care facem referire este doar pentru opt persoane cu statut de pensionari speciali, care încasează de la stat pensie specială, dar și care figurază pe ștatele de plată, ca angajați. Cele opt persoane sunt cunosute și activează în diferitele structuri ale statului, cu toate că, normal, nu ar fi trebuit să se întâmple așa. (vezi galeria)

Lista celor opt pensionari speciali cu salarii la stat

1.Marius Petrescu, pensie specială: 95.736 de lei

Primul din lista de opt, este domnul Marius Petrescu. Acesta deține funcția de Președintele Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS). Domnia sa, conform datelor fiscale, în 2019, a încasat un salariu de 130.000 de lei în calitate de demnitar, el fiind secretar de stat la ORNISS. În afară de acest salariu Marius Petrescu a mai încasat și 95.736 de lei, sub forma de pensie specială. Totalul încasat de aecsta este de 225.736 lei, adică 47.000 de euro anual.

Pensionari cu pensie specială și salarii imense date de statul român

2.Constantin Ilie Aprodu, pensie specială: 121.200 de lei.

Următorul personaj, în lista de opt, este Constantin Ilie Aprodu. Acesta a deținut funcția de Vicepreședintele Oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor. Din această postură domnia sa a încasat un salariu de 112.000 de lei în 2019. Fiind fost cadru militar, deci, are și o pensie specială, în valoare de 121.200 de lei. Dacă facem un calcul ajungem la un total de 223.000 de lei, adică 46.500 de euro pe an.

3.Dumitru Coarnă, pensie specială: 64.800 de lei

Locul trei, în această listă, este ocupat de Dumitru Coarnă. Acesta deține funcția de președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Din această postură, anul trecut, Dumitru Coarnă a încasat un salariu de 156.682 de lei, și, fiind pensionar special, a încasat și o pensie specială în valoare de  64.800 lei. Totalul, în cazul domniei sale, este de 221.482 de lei, aproximativ 46.162 de euro pe an.

4.Tudorel Toader, pensie specială: 367.000

Nume cunoscut în politica românească, Tudorel Toader a ocupat funcția de ministru al justiției anul trecut. Odată cu deținereafuncției de profesor în cadrul Facultății de Drept, ministru și membru CSM, a încasat un salariu de la stat, în valoare de 468.233 lei. Fiind fost judecător, deci pensionar special, acesta a încasat și o pensie specială în valoare de 367.000 de lei. Cu alte cuvinte, anul trecut, Tudorel Toader a avut încasări totale în valoare de 835.233 de lei, echivalentul a 174.000 de euro.

5.Mihaela Alexandru

Doamna în cauză, ocupanta locului 5, deține în prezent funcția de consilier la departamentul legislativ al Administrației Prezidențiale. Conform informațiilor, în 2018, Mihaela Alexandru încasa suma de 46.000 de lei. În afară de aceștia bani, având în vedere că este fost magistrat, este clar că încasează de la stat și o pensie specială. Nu avem datele referitoare la această sumă, dar bănuim că este una consistentă.

6.Monica Șerbănescu, pensie specială: 378.466 e lei

Fost procuror, Monica Șerbănescu,  încasează anul trecut de la Ministerul Justiției suma de 26.812 de lei, salariul pentru funcția de consiliera ministrului Justiției, Cătălin Predoiu. Dar, în calitatea de pensionar a încasat de la stat suma de 378.466 de lei, proveniența acesteia fiind ”instituții publice din România”. Venitul ei anual a fost 405.278 de lei, adică peste 84.000 de euro.

7.Ion Ilie Stănescu, pensie specială: 90.000 de lei

Domnul în cauză, fost cadru militar, în acest moment ocupă funcția de director al Direcției de Suport Operațional în cadrul Poliției Sector 1. Prin prisma acestei funucții domnia sa a încasat de la statul român, anul trecut, un salariu în valoare de 75.455 de lei. Dar, în calitatea de pensionar militar, deci cu pensie specială, tot anul trecut a încasat 90.000 de lei pensie. Deci, un total de 164.455 de lei, adică peste 34.000 de euro pe an.

8.Lidia Barac, pensie specială: 309.312 de lei

Fosta judecătoare, deci pensionară, Lidia Barac deține funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției. Funcția de secretar în Minister i-a adus anul trecut un salariu de 17.600 de lei, timp de două luni. Ca pensionară, doamna Lidia Barac a încasat pensie , în valoare de 309.312 de lei. Calculul matematic arată un total de 326.912 lei, adică peste 68.000 de euro.

Aceștia sunt doar o parte din mulții pensionari speciali, cu pensii speciale, dar și cu salarii pe măsură. Reamintim că la instaurarea actualei guvernări s-a propus o lege prin care să se interzică cuantumul pensiilor speciale cu salariile, dar a fost respinsă în Parlament. În continuare aceste sume sunt vărsate în conturile acestora și a altora, dar România se plânge de lipsa banilor și de strângerea la buzunare a cetățenilor români.