Sărbătorile de iarnă se apropie, iar cei care se gândesc să revină în țară după lungi luni de muncă sau pur și simplu să dea o fugă înainte ca posibil restricțiile să se înăsprească din nou trebuie să știe asta. Românii din ce țări sunt nevoiți să intre în carantină la revenirea pe meleaguri?
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat, iar cei care vin din aceste locuri trebuie ca obligatoriu să intre în carantină. Lista intră în vigoare chiar de azi, 13.11.2020. Cetățenii care vin în țara noastră din statele care NU se regăsesc pe lita aferentă, dar care tranzitează țări care sunt exceptate, au în continuare obligația izolării la domiciliu sau a carantinării (la cerere), arată mae.ro. Hotărârea CNSU nr. 54 arată:
Art.3 – (1) Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr. 2.
(2) Excepțiile de la măsura carantinei prevăzute în Hotărârea CNSU nr. 36, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică persoanelor care sosesc din Danemarca.
Lista cu țările cu risc epidemiologic ridicat:
Andorra, Polinezia Franceză, Cehia, Luxemburg, Belgia, Elveția, Liechtenstein, Slovenia, Armenia, Franța, Muntenegru, Austria, Polonia, Georgia, Croația, Olanda, Italia, Bosnia și Herțegovina, San Marino, Macedonia de Nord, Guam, Spania, Portugalia, Slovacia, Iordania, Ungaria, Monaco, Bulgaria și Lituania, Danemarca.
* obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoare ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile;
* activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem online;
* interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
* suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor;
* obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 21.00, cu excepţia unităţilor farmaceutice, benzinăriilor şi operatorilor economici cu activitate de livrare la domiciliu;
* interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 23.00-5.00, în toate localităţile din România, cu unele excepţii: deplasarea în interes profesional; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie; deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei. Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.