Ceaușescu ar fi fost mândru: Guvernul Dăncilă aprobă un proiect energetic inițiat de fostul dictator

de: Ciprian Ioana
20 06. 2019

Un proiect inițiat de fostul dictator Nicolae Ceaușescu poate prinde viață în guvernarea Dăncilă. Studiul de fundamentare pentru acest proiect pe care fostul dictator și-l dorea încă din anii 70 ar putea fi aprobat în ședința de Guvern de joi.

Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de joi, 20 iunie, apare și studiul de fundamentare pentru centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti. Proiectul face, așadar, pași, în condițiile în care e vechi din anii 70 și mai toate echipele guvernamentale care s-au perindat pe la Palatul Victoria l-au amânat.

Fiind vorba de un proiect atât de vechi ridică multe semne de întrebare legate de adaptarea la noile tehnologii. Astfel de investiții au fost realizate de alte țări în urmă cu jumătate de secol. Acum, deja au apărut alte soluții, mult mai moderne, pentru stocarea energiei.

Guvernul de la București merge contra-timp.

Lacul Tarnița

De ce investește Guvernul Dăncilă într-un proiect energetic uitat de timp

Studiul de fundamentare pentru centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești ar putea fi aprobat în ședința de Guvern de joi. Deja s-au cheltuit milioane de euro pe numeroase studii de fezabilitate realizate în trecut.

Iar acum, investiția planificată de Guvern este de cel puțin 1 miliard de euro, potrivit Hotnews. Studiul arată că centrala ar putea fi gata în cinci ani de zile, din momentul începerii lucrărilor. Când va fi gata, alte țări vor fi apelat deja la cele mai noi tehnologii.

Centralele de pompaj fac parte integranta din sistemul energetic european de cca. 100 de ani. În intreaga lume investițiile importante în centrale de pompaj s-au derulat în anii ’70 și ’80 corelate cu investițiile în capacități nucleare„, se arată în studiul de fundamentare.

Studiul mai remarcă și alte aspecte.

La nivelul anului 2030 există şi perspectiva altor tehnologii pentru stocarea energiei, dar acestea nu au, în acest moment, suficientă maturitate tehnologică pentru a fi implementate. Este obligatorie realizarea unei capacităţi de stocare cu puterea de circa 1.000 MW în CHEAP Tarnița-Lăpuștești care să poată interveni în echilibrarea sistemului pe durate cuprinse între 4-6 ore„, mai arată Guvernul.

Guvernul pariază pe un cal mort

Proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpușteșt este unul controversat din mai multe puncte de vedere. Nu numai că nu s-ar putea dovedi fezabil, dar a înghițit și foarte mulți bani degeaba.

Mai mult, viabilitatea proiectului era pusă sub semnul întrebării încă de acum șase ani, pe vremea în care poate nici nu se cunoșteau multe dintre tehnologiile de care s-a aflat în anii trecuți. Remus Borza, care în 2013 era președintele Consiliului de Supravegherea de la Hidroelectrica, recunoștea că statul nuva găsi investitori care să finanțeze proiectul pentru că… indicatorii sunt „proști toți”.

„E clar ca pe avionele astea doar chinezii pot să intre la finanțare, că restul nu sunt nebuni. Indicatorii sunt proști toți, de aceea nimeni nu-i scoate pe masa. Este ca și în aia cu Bechtel: 1,4 mld euro pe 40 km de autostrada. Indicatorii sunt proști. Siguri că mulți vor să rămână în istorie cu o ctitorie, așa cum Ștefan cel Mare a rămas cu mănăstirile, alții vor să rămână cu Tarnița. Dar nu credem în fiabilitatea unui astfel de proiect. Nici nu suntem în măsură acum să ne pronunțăm, nici pe indicatori, nici pe oportunitate. Nu este decizia noastră”, spunea la acea vreme Remus Borza.

Au exista discuții cu niște companii chineze pentru realizarea proiectului, dar nu s-a materializat nimic. Asta ridică multe semne de întrebare legate de oportunitatea unei astfel de investiții.