Cea mai veche reţetă de sarmale din România. Ingredientul care nu lipsea din ele, le făcea pufoase

Sarmalele sunt un preparat culinar tradițional care a cucerit inimile multor popoare din Balcani, dar și din Orientul Mijlociu. Istoria lui este cu adevărat fascinantă, dar puţine gospodine de la noi au habar care este cea mai veche reţetă de sarmale din România. Aveau un ingredient secret care le făcea mai pufoase decât le ştim noi.

Multe gospodine nu ştiu are este cea mai veche reţetă de sarmale din România

Sarmalele nu lipsesc de pe mesele românilor, mai ales în zilele de sărbătoare. Deşi în mai multe forme şi arome, acest preparat cucereşte şi turiştii străini care ajung în ţara noastră, ducând mai departe vorba despre gustoasele sărmăluţe.

Deşi sunt gătite de mai toate gospodinele, prea puţine ştiu care este cea mai veche reţetă de sarmale din România. Prima referinţă oficială apare la finalul anilor 1600, în Cluj. Aici, exista o bucătăreasă celebră pe nume Toffei Sofia.

Originară din Târgu Mureș, avea o cunoștință importantă – cunoscutul tipograf Kiss Miklos. Acesta a tipărit, în 1695, ‘Cărticica meseriei de bucătar – cartea de bucate de la Cluj’, carte care a pus bazele rețetelor tradiționale pe care le mai gătim și azi.

În cea mai veche reţetă de sarmale, observăm un ingredient care nu mai este folosit: untura. Pe lângă aroma specială, aceasta le făcea pufoase. Observăm, de asemenea, şi condimentele puţin diferite de cele pe care româncele le folosesc acum.

CITEŞTE ŞI Reţeta originală de sarmale. Aşa se preparau acum 120 de ani

Ce conţineau sarmalele la 1600

Ingrediente pentru umplutură:

1/3 carne de porc măcinată
1/3 carne de vită măcinată
1/3 carne de curcan / pui măcinata
1 ceapă
1 ou
2 pumni de arpacaș
1 lingură de ghimbir ras
sare, piper
ardei și roșii proaspete
cană de vin alb
1 lingură de untură
2 căpățâne de varză murată

Mod de preparare:

Pentru umplutură se amestecă bine carnea cu ceapa tăiată cubulețe, cu arpacașul, untura, oul, ghimbirul ras, sarea și piperul după gust. Se pun deoparte frunzele mari de varză murată și restul de varză se mărunțește. Într-o oală de lut se ung marginile cu untură, iar la fundul vasului se pune varza mărunțită, ardei și roșii. Se umplu foile de varză obținându-se o umplutură care se așează în oală de lut.

Se toarnă o cană de moare și o cană de vin alb și oala se pune în cuptor timp de o oră jumăte acoperită cu o farfurie. Apoi, se scoate farfuria și se mai lasă o jumătate de oră până partea de sus se rumenește frumos.

CITEŞTE ŞI Câtă carne se pune la o sarma şi ce trebuie să faci cu ele după ce le înveleşti. Secretul dezvăluit de bunica Gherghina

Istoria sarmalelor, unde au apărut?

Originea sarmalelor poate fi urmărită în bucătăria otomană, unde „sarma” înseamnă „împăturit” sau „învelit” în limba turcă. Încă din secolul al XV-lea, Imperiul Otoman a răspândit acest fel de mâncare în regiunile cucerite, incluzând Balcanii și Europa Centrală. Sarmalele au fost adoptate și adaptate de diverse popoare, fiecare adăugându-și propria amprentă.

În România, sarmalele au devenit un element esențial al bucătăriei tradiționale. Rețeta clasică românească implică folosirea de foi de varză murată sau de viță de vie, umplute cu un amestec de carne tocată, orez și condimente. Există variante regionale ale sarmalelor, cum ar fi cele din Moldova, unde se adaugă costiță afumată, sau cele din Ardeal, unde se utilizează smântână în sosul de gătit.

Pe lângă România, sarmalele sunt populare în Bulgaria, Serbia, Grecia, Ungaria și Rusia, fiecare țară având propriile sale variații. În Grecia, de exemplu, „dolmades” sunt sarmale în foi de viță, umplute cu un amestec de orez, ierburi și uneori carne. În Ungaria, sarmalele se servesc adesea cu smântână și paprikă, reflectând influențele bucătăriei maghiare.

În Orientul Mijlociu, sarmalele sunt cunoscute sub numele de „dolma” și pot include diverse umpluturi, precum linte, năut sau stafide, iar condimentele folosite sunt adesea mai exotice, reflectând tradițiile culinare ale regiunii.