Europa este plină de destinații turistice unice. Ceea ce îi atrage cel mai mult pe turiști sunt priveliștile uimitoare și istoria locurilor pe care aleg să le viziteze. Una dintre cele mai vechi catedrale din Europa se află în Franța și atrage anual peste 500.000 de turiști.
Catedrala Notre-Dame du Puy se află în orașul Le Puy din regiunea Auvergne. Chiar dacă locația este una izolată, catedrala a fost un centru religios important încă din era precrestina.
Încă din epoca medievală, Catedrala Notre-Dame du Puy din Franța a reprezentat punctul principal de plecare în pelerinajul la Santiago de Compostela.
O legendă veche ce datează din secolul 8 spune că, în secolul 1 d.Hr., o femeie ce suferea de febră a avut o viziune în care i s-a spus să meargă la locația unde se află astăzi catedrala.
În momentul în care a ajuns acolo, femeia a adormit, iar când s-a trezit a văzut-o pe Fecioara Maria, stând lângă ea pe un dolmen, monument funerar megalitic.
Fecioara Maria i-a spus femeii că pe acel loc trebuie să fie construită o biserică. Chiar dacă era mijlocul verii, în luna iulie, zona fusese acoperită de câțiva centimetri de zăpadă, iar un cerb a marcat cu copitele sale planul de construcție pe care avea să fie construită catedrala.
Episcopul din Le Puy a mers atunci să vadă miracolul cu ochii lui. Acesta a vrut să-i îndeplinească dorința Fecioarei Maria, dar nu avea fondurile necesare pentru a construi o catedrală.
Acesta a făcut un gard viu din ghimpi pe acel loc, pentru a rezerva locul până face bani, iar a doua zi, gardul înflorise. În cele din urmă, Papa a trimis un arhitect roman care s-a ocupat de tot.
Prima catedrală a fost construită în anul 415, sub supravegherea Episcopului Scutarius din Le Puy. Acesta credea în puterile monumentului funerar megalitic, motiv pentru care l-a încorporat în catedrală într-o perioadă în care toleranța paganismului nu exista.
Prin urmare, Episcopul Scutarius a construit Catedrala Notre-Dame du Puy din Franța pe ruinele templului roman, încorporând elemente din zidăria sa.