Cea mai veche biserică din București. Ritualul celor 9 marți te ajută să-ți găsești sufletul pereche

de: Sabina Anastasia
19 02. 2024

La cea mai veche biserică din București se formează cozi de credincioși în fiecare zi de marți a săptămânii. Toți practică un ritual deosebit, despre care se spune că dă rezultate în viața romantică. Oamenii care respectă ritualul celor 9 marți își găsesc jumătatea. Despre ce este vorba.

Cea mai veche biserică din București a fost locul de încoronare a domnitorilor Țării Românești

Te-ai întrebat vreodată care ar fi cea mai veche biserică din București? Istoricii spun că ar fi vorba despre Biserica Sfântul Anton, din Centrul Vechi, de pe strada Franceză, nr. 33. Ar fi o ctitorie a lui Mircea Ciobanul, din timpul primei sale domnii, în perioada anilor 1545-1554.

Clădirea impunătoare din Centrul Vechi din București, fosta Curte Veche, a fost folosită timp de două secole drept loc de încoronare a domnitorilor Țării Românești. Astăzi, lăcașul religios poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton. Aici se află atât icoana lui Antonie cel Mare, cât și moaștele sfântului.

Te-ar putea interesa și: Monumentul istoric din București care te trimite cu gândul la templele greceşti. Aici poți călători în timp

Cozi interminabile de credincioși, marțea, la Biserica Sfântul Anton din București

Biserica Sfântul Anton, fosta Curte Veche din București, este condusă de preotul paroh Zaharia Gheorghe, sub tutela căruia se află preotul slujitor Ciprian Apetrei, preotul slujitor Scuturoiu Iulian și preotul slujitor Nedelcu Bogdan. Credincioșii ajung deseori aici.

În fiecare săptămână, la poarta Bisericii Sfântul Anton din Centrul Vechi din București se formează cozi interminabile – mai ales în zilele de marți. În aceste zile, mii de credincioși trec pragul instituției religioase pentru a se ruga Sfântului Antonie cel Mare și pentru a practica un ritual.

Te-ar putea interesa și: Biserica unde rugăciunea „Tatăl nostru” e rostită în 132 de limbi. Una dintre ele seamănă izbitor cu româna de astăzi

Ce este ritualul celor 9 marți și ce efect are asupra dorințelor oamenilor

Credincioșii care merg la Biserica Sfântul Anton obișnuiesc să nu lipsească marțea, ziua din săptămână când se poate practica un ritual deosebit. Este vorba despre ritualul celor 9 marți. Se spune că, dacă se respectă acest ritual, Sfântul Antonie cel Mare îndeplinește dorințele oamenilor.

În fiecare zi de marți, credincioșii scriu un acatist care urmează să fie citit de unul dintre preoți, cu o listă de dorințe pe care le au. Acatistele trebuie puse timp de 9 zile de marți consecutive. În a zecea zi, credincioșii duc la biserică alimente, cum ar fi ulei, făină sau orez, și pâine care se împarte la 9 persoane.

Se spune că, după practicarea acestui ritual, credincioșii încep să vadă efectele sale în viața de zi cu zi. Dorințele oamenilor sunt împlinite de Sfântul Anton, potrivit mărturiilor publice.