Cea mai săracă țară din lume. Veniturile naționale sunt aproape inexistente

de: Ana Chivu
03 09. 2021

Care este cea mai săracă țară din lume? Venitul național brut este aproape inexistent. Iată mai multe detalii și date strânse de specialiști. Unde se află aceasta?

Care este cea mai săracă țară din lume: datele specialiștilor

Conform datelor stârnse de specialiști, 23 din toate statele din lume se luptă cu sărăcia și intră astfel în categoria oamenilor care trăiesc în ‘lumea a treia’ în privința traiului greu pe care îl au. Multe dintre ele sunt în Africa.

Motivele sunt legate de conflicte diverse militare care au destabilizat economia, politica și statutul social al tuturor. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este cel care indică nivelul de trai dintr-o țară. Acest indice analizează gradul de sărăcie sau bogăție al unui stat.

Specialiștii mai urmăresc pe lângă acesta și speranța de viață a locuitorilor, anii de școlarizare sau valoarea indicelui de dezvoltare umană. Chiar înainte de pandemie s-a putut observa o tendință de creștere a economiei în câteva dintre cele mai sărace țări din lume, iar aici vorbim tot despre statele de pe continentul african.

Venitul pe an al unui locuitor

Oamenii de aici câștigă mai puțin de 1.000 de dolari pe an, adică puțin sub 350 de lei pe lună. Cu ajutorul Venitului Național Brut se stabilește o ierarhie care să arate venitul unei țări împărțit la numărul de locuitori exprimat ulterior în dolari.

Conform VNB, cea mai săracă țară de la acest moment este Somalia care este și pe primul loc în topul celor mai corupte. Somalia are aproape 15 milioane de cetățeni și are un Venit Național Brut în valoare de 130 de dolari pe cap de locuitori, adică în jur de 533 de lei.

Clasament în funcție de indicele VNB:

Somalia – 130 dolari
Burundi – 280 dolari
Malawi – 380 dolari
Mozambic – 490 dolari
Madagascar – 520 dolari
Rep. Centrafricană – 520 dolari
RD Congo – 530 dolari
Afganistan – 530 dolari
Sierra Leone – 540 dolari
Liberia – 580 dolari

Ce arată un studiu?

Un studiu de anvergură publicat în revista Nature a stabilit că nu schimbările climatice sunt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă, ci războiele. Una din cele mai afectate regiuni este Africa Subsahariană unde multe persoane dau vina pe secetă, dar specialiștii au oferit un răspuns clar.

Escaladarea violențelor pe termen lung au dus la distrugerea populației din mai multe puncte de vedere, creșterea prețurilor la alimente și blocarea ajutoarelor din străinătate.

„Oamenii ar afirma colocvial că secetele și inundațiile cauzate de schimbările climatice sunt de vină pentru că asta tind oamenii să zică”, afirmă Weston Anderson, cercetător la Institutul de Cercetări Internaționale privind Clima și Societatea din cadrul Universității Columbia.

„Însă oamenii din mediul academic nu au comparat holistic importanța secetelor cu cea a violenței în ceea ce privește declanșarea crizelor alimentare”, susține acesta.