Cea mai mare tragedie de pe un stadion din România. Câți oameni au murit. S-au împlinit 36 de ani

În 1973, celebrul poet Adrian Păunescu pornea un adevărat val de muzică folk și poezie. O formă abstractă de revoltă la adresa regimului, dar, cel mai important, de cultură. Fenomenul numit „Cenaclul Flacăra” avea să țină timp de 12 ani, până în noaptea fatidică de 15 iunie 1985. „Cenaclul Flacăra” a fost un fenomen cultural care a  eliberat energiile creatoare din acele vremuri. De la poeziile compuse de însuși Adrian Păunescu, la versurile recitate de la poeții consacrați. De la muzica timidă a debutanților anonimi la prima lor prezență pe scenă la piesele celebre ale unor trupe sau cântăreți renumiți.

Adrian Păunescu și ziua de 17 septembrie 1973

În 1973, la 30 de ani, Adrian Păunescu era deja o voce puternică în valul cultural nou al României comuniste. Deși apreciat de critici, dar și de o parte a nomenclaturii, gestul său din 17 septembrie 1973 avea să-i aducă mari probleme.

Timp de 12 ani a condus și inițiat tot ceea ce a reprezentat fenomenul „Cenaclul Flacăra”. Au fost peste 1.615 manifestări de muzică folk, poezie și dialog. Recordul de spectatori a fost, de asemenea unul impresionant, fiind vorba de mai mult de 6 milioane de spectatori, în toți cei 12 ani.

Aici s-au lansat viitori artiști de primă mână, ca Șeicaru, Socaciu, Mircea Vintilă, Ștefan Hrușcă,  Valeriu Sterian, Octavian Bud sau chiar Iris. S-a scris mult despre generația din „Cenaclul Flacăra” și despre fenomenul cultural generat de Adrian Păunescu.

„Cenaclul Flacăra” și drama de la Ploiești

Din păcate, totul avea să se termine în noaptea fatidică de 15 iunie 1985. Era concertul cu numărul 1.615, pe celebrul stadion Ilie Oană, al echipei Petrolul din localitate. Erau așteptați pe stadion 10.000 de suflete tinere, dornice de muzică folk, poezie și cultură. De fapt, în afară de cele două ore de program la TV, „Cenaclul Flacăra” era o formă de evadare din ceea ce trăiau românii în acele vremuri.

Este 15 iunie 1985. Seara se lasă peste Ilie Oană. Tinerii, din toate colțurile țării, 10.000 la număr, invadează tot stadionul. Începe concertul. Adrian Păunescu, așa cum îl știa toată lumea, își spune salutul „Te salut generație-n blugi!”, și muzicienii apar pe scenă. Se aud primele tunete, nimeni nu le bagă în seamă.

Muzica e din ce în ce mai tare, vocea lui Adrian Păunescu se aude ca o explozie pe scenă, iar „Cenaclul Flacăra” își continuă drumul. Tunetele se aud și mai tare, picăturile de ploaie încep să cadă. Adrian Păunescu, de la microfon, le cere tinerilor să stea liniștiți, e doar o ploaie. În câteva minute o furtună năpraznică se pornește, pică curentul, se face liniște.

Adrian Păunescu le cere tinerilor să nu se panicheze și să iasă în ordine din stadion. Tinerii speriați nu mai aud nimic, în panica creată se îmbulzesc să iasă. Grilajele stadionului cedează sub greutate, este doar o ieșire din stadion. Șase tineri mor striviți sub greutatea mulțimii, alți 100 sunt grav răniți. Se află despre dramă la București, Ceaușescu, care de-abia aștepta, trimite procurori la fața locului.

Începe ancheta, se fac autopsiile, se iau alte informații. Decizia finală este ca „Cenaclul Flacăra” să fie interzis, muzica folk să fie interzisă. Adrian Păunescu este ostracizat de partid și e scos din viața culturală. Se termină o eră. Au trecut 36 de ani de la dispariția unui fenomen cultural-social de anvergură. „Cenaclul Flacăra” a murit, dar trăiască al său rege.