Cea mai mare frică a lui Cheloo, juratul de la iUmor. ”Nu îmi este teamă de moarte cum îmi este de asta!”

de: Alexandra Chivu
03 03. 2020

Despre viața personală a lui Cătălin Ștefan Ion, cunoscut sub pseudonimul Cheloo, se știu puține lucruri. Când și când mai aflăm un anumănunt, două, din emisiunea în cadrul căreia este jurat, ”iUmor”. Tot de acolo știm și ce îl sperie mai tare decât moartea.

Cea mai mare frică a lui Cheloo, juratul de la ”iUmor”

Vizita medicală de rutină din studioul ”iUmor” a scos la iveală temeri nebănuite în rândul juraților emisiunii. Iar dacă Delia și Bendeac au recunoscut în prezența medicului specialist în diabet și nutriție Oana Dumitrache că se tem de ace, lăsându-se târâș grăpiș consultați pentru stabilirea valorilor tensiunii, Cheloo nu a rezistat nici să mai stea la pupitru.

Artistul s-a ridicat și nu a revenit până ce medicul nu a părăsit scena, susținând, ulterior, că preferă să nu își ia tensiunea, știind că are palpitații, drept pentru care nu are nevoie, spune el, de un asemenea control.

Cheloo, la ”iUmor”

„Prefer să nu îmi iau tensiunea, oricum am niște palpitații, așa că nu trebuie să îmi iau tensiunea ca să știu că ceva nu e chiar bine”, a spus rapperul.

„Nu îmi e teamă de moarte, cum îmi e de medici”

Văzând că medicul insistă pentru o consultație, Cheloo a spus că îi e frică de doctori mai mult decât de moarte. Cum s-a încheiat vizita medicală pentru Cheloo, Delia și Mihai Bendeac vom vedea duminică seară, de la ora 21.00, în cea de-a șaptea ediție ”iUmor”.

„Nu mi-e teamă de moarte, cum îmi e de medici. Intri în cabinet, zâmbești și, gata! Ești bolnav! Și dacă sunt bolnav, oricum sunt genul acela de om care nu vrea să afle. Nu mă duc la doctor, sunt târât la doctor, cărat la doctor. În viața asta am ajuns de atâtea ori în ultimă fază încât îmi e clar, așa trebuie să fie. Când era să mor de peritonită, m-am dus singur în ultima clipă”, a declarat Cheloo.