Cea mai ieftină reţetă de paste. Sunt cremoase, gustoase şi se fac cu bani puţini

de: Sabina Anastasia
07 05. 2024

Cu doar câteva ingrediente de bază poți prepara cea mai ieftină rețetă de paste. Rezultatul final va fi gustos, chiar dacă prețul preparatului nu este unul scump. Mâncarea va ieși, de asemenea, cremoasă.

Rețeta Marcellei Hazan de paste cu sos de roșii

Vrei să prepari paste, însă fără a cheltui foarte mulți bani pe ingrediente? Știm că actuala criză economică a condus la majorarea prețurilor inclusiv la alimentele de bază, astfel încât mulți analizează de două ori înainte de a cumpăra ceva de la magazin sau supermarket.

Playtech Știri îți propune o rețetă de paste simplă, prezentată de autoarea de cărți de bucate Marcella Hazan. Gospodina este cunoscută pentru modul în care dă gust preparatelor savuroase, în cazul de față apelând la un ingredient cheie, anume untul.

Cum poți să dai gust savuros preparatului final

În cartea de bucate Essentials of Italian Cooking, Marcella Hazan prezintă rețeta deosebită și totuși ieftină ca și cost de paste. Ingredientele nu sunt multe la număr: pastele propriu-zise, bineînțeles, roșii la conservă, ceapă, sare și unt. Se respectă stilul clasic de preparare.

Pentru a obține un rezultat gustos, respectă modul de preparare prezentat în continuare. Este bine să cumperi paste de calitate, dacă vrei să te bucuri de un fel de mâncare ca la carte, cum ar fi pastele din grâu dur, făcute din semolina. Acestea au consistență mai bună decât alte tipuri de pe piață.

Paste cu sos de roșii. Lista ingredientelor necesare

  • o cutie de paste
  • roșii la conservă
  • 1/2 ceapă tocată
  • condimente: sare și altele opționale
  • unt, după preferințe

Paste cu sos de roșii. Modul de preparare

  1. Se pun pastele la fiert în apă cu sare.
  2. Se pun roșiile la conservă într-o tigaie adâncă.
  3. Se setează flacăra aragazului la intensitate medie.
  4. Se adaugă untul, după gust și preferințe, și se amestecă până se topește complet.
  5. Se adaugă sarea și alte condimente, după preferințe, jumătatea de ceapă tocată mărunt și se amestecă până la omogenizarea ingredientelor.
  6. Se lasă sosul de roșii pe foc încă un minut, până se obține textura dorită.
  7. Se scot pastele fierte din apă, se strecoară și se adaugă în sosul de roșii, în tigaia adâncă.
  8. Se amestecă ușor, cu grijă, pastele până la încorporarea sosului printre ele.

Pastele cu sos de roșii sunt gata. Pot fi servite imediat la masă, membrilor familiei sau musafirilor, în forma propriu-zisă sau alături de brânzeturi sau alte preparate. Este o modalitate ieftină și totodată eficientă de a mulțumi pe toată lumea. Nu vei da greș cu această rețetă. Poftă bună!