Ce vrea să-i facă Jador lui Zanni la Survivor România. S-a aflat planul secret al manelistului
Simona Hapciuc este ultima concurentă eliminată de la Survivor România. Aceasta a făcut dezvăluiri neașteptate despre alianțele care se fac în emisiune.
Ce vrea să-i facă Jador lui Zanni la Survivor România
Simona Hapciuc a povestit și ce anume i-ar fi cerut Jador, atunci când credea nimeni nu îl aude. Strategia care a fost gândită de solist l-ar avea în vizor pe Zanni.
Amintim că Simona Hapciuc a fost propusă pentru eliminare de către Faimoși. Cum aceasta avut cele mai puține voturi din partea publicului dintre celelalte două concurente propuse, respectiv Majda și Roxana Nemeș, aceasta a fost nevoită să părăsească competiția. După ce Simona Hapciuc a ieșit din competiție, ea a început să dezvăluie cu privire la tot ceea ce se întâmplă în cadrul competiției. Aceasta a spus că a fost scoasă din concurs pe nedrept, pentru că nu ar fi dat curs anumitor alianțe. Tot Simona Hapciuc a spus că la un moment dat, ar fi avut loc o discuție între fete și Jador, acesta rugându-le să-l voteze pe Zanni, ca parte a strategiei.
„Jador a venit la noi în ziua în care s-au făcut nominalizările și au fost voturile împărțite între Roxana Nemeș și Sebi să ne roage să îl votăm pe Zanni. Se știa că celălalt grup o va vota pe Roxana, iar el a venit să ne roage să îl votăm pe Zanni. Eram noi fetele pe plajă, iar noi am zis că nu îl putem vota pe Zanni.
El nu va ieși nici dacă va fi votat în consiliile viitoare. Când a văzut că nu ne poate influența pe noi cum vrea el, s-a alăturat celeilalte alianțe. La consiliul de eliminare când s-a votat a treia persoană, ar fi fost culmea să îl nominalizeze pe Zanni, pentru că și-ar fi tăiat singur craca de sub picioare’, a precizat Simona Hapciuc, conform wowbiz.ro.
Simona Hapciuc, deranjată de atitudinea bărbaților din echipa Faimoșilor
Prin urmare, Simona Hapciuc s-a arătat foarte deranjată de atitudinea bărbaților din echipa Faimoșilor față de femei, subliniind că încă dinainte de a intra în competiție ea a ascultat o discuție între Jador și Culiță Sterp care ar fi scos-o din minți.
„Au fost multe fete care și-au atribuit un rol de a fi cumva sub băieți. Ei (n.r- băieții) au fost foarte uniți de la bun început, nu ca noi. Prima ceartă pe care am avut-o cu Culiță și cu Jador a fost când încă nici nu eram ajunși în Dominicană.
Eram în avion, plecaserăm din București și era unul în fața mea și unul în dreapta mea și vorbeau despre femei ca și cum femeile ar fi fost ultimele scursuri ale pământului. Eu nici nu îi cunoșteam. M-am aprins foarte tare. Am explodat”, a mai declarat Simona Hapciuc la Ștafeta Mixtă.