Ce vor primi românii care urmează să se vaccineze. Ministerul Sănătății a făcut anunțul azi
Ministerul Sănătății vine cu mai multe detalii pentru românii care au de gând să se vaccineze în viitorul foarte apropiat. De ce vor beneficia cei care doresc să li se administreze serul împotriva COVID-19? Oficialii încearcă să încurajeze astfel populația să privească cu ochi buni serul.
Anunțul oficial al Ministerului Sănătății. Ce vor primi românii care urmează să se vaccineze?
Oficialii fac tot ce pot să readucă succesul în dreptul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Românii care nu s-au vaccinat urmează să beneficieze de câteva lucruri tocmai pentru a fi încurajați într-un număr cât mai mare să-și administreze serul împotriva COVID-19.
Ministrul Sănătății a anunțat că se lucrează intens la un set de măsuri prin care să crească procentul persoanelor vaccinate de la noi din țară. Ioana Mihăilă a susținut că printre măsurile vizate se mai numără și posibilitatea de a acorda bonuri de masă și premii în cadrul unor tombole.
Oficialii au pus pe masă câteva propuneri care au fost deja înaintate Guvernului, propuneri care au fost discutate cu Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare și care este posibil să-i vizeze și pe cei deja vaccinați. Mai exact, cei din urmă ar putea să participe la tombolă pentru a câștiga și ei premii.
„Deocamdată, avem în lucru o propunere pentru…”
‘În acest moment, pe lângă acţiunile pe care le-a pregătit Ministerul Sănătăţii legate de oferirea posibilităţii de vaccinare în ambulatorii, în sensul acesta avem pregătită o Ordonanţă de Urgenţă care probabil că va fi promovată în săptămânile următoare, şi la domiciliul pacientului de către medicul de familie, am venit, de asemenea, cu propuneri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, dar şi anumite măsuri care să recompenseze şi pe cei vaccinaţi anterior şi pe cei care doresc să se vaccineze de acum înainte.
Deocamdată, avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă, pentru cei care se vor vaccina de acum înainte, şi suntem în discuţii, încă nu avem o formă finală, a unor loterii la care să participe toate persoanele vaccinate care doresc acest lucru’
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății
În cazul în care nici aceste măsuri nu vor avea succes, vor fi înlocuite cu altele. Sursa citată a mai subliniat că în acest moment loteria este încă în stadiul de discuții și urmează să aducă alte propuneri, urmând să stabilească alături de alți oficiali care sunt cele mai ușor de operaționalizat și acceptat de Guvern.