Ce va păți preotul care a botezat bebelușul din Suceava. Regula e categorică (exclusiv)
Regula în astfel de cazuri este categorică. Ce spun clericii bisericii despre cazul bebelușului mort după botez și ce riscă preotul, dacă se va dovedi că a fost vinovat în acest caz?
Bebeluș mort după botez
În cazul bebelușului din Suceava, mort în urma săvârșirii tainei botezului se va afla cu adevărat cauza abia după efectuarea necropsiei. Până acum nu au existat cazuri de malpraxis în rândul clericilor ortodocși, privind taina botezului, care este o tradiție creștinească la care sunt supuși bebelușii.
Cel care a oficiat botezul în cazul lui Iustin, bebelușul din Suceava, este Alexandru Mazarache, (44 de ani). Acesta este preot ortodox la Biserica parohială “Sfinţii Constantin şi Elena” din cartierul Zamca al Municipiului Suceava. Micuțul botezat a decedat ulterior la spital. În prezent se desfășoară o ancheta în acest caz.
Conform primelor date oficiale, micuţului Iustin, în vârstă de o lună şi jumătate, i se va face marţi necropsia, în urma căreia se va putea stabili cu exactitate cauza decesului. Cert este că, bebelușul se născuse prematur, iar medicii de la Spitalul Judeţean, care l-au primit în stare gravă după taina botezului, au reuşit să scoată din corpul micuţului circa 200 de mililitri de apă, scrie impact.ro.
Ce spun superiorii preotului
Părintele protopop, Ionel Budeanu a declarat că deocamdata se așteaptă rezultatul necropsiei pentru a se putea stabili cauza decesului.
”Vom aştepta şi rezultatul necropsiei care ne va arăta dacă micuţul avea în interior apă sau lapte. Biserica va lua o decizie abia la finalizarea anchetei. Înaintea încheierii acesteia orice decizie ar fi arbitrară. Vom aştepta şi rezultatul necropsiei care ne va arăta dacă micuţul avea în interior apă sau lapte, caz în care înseamnă că acesta a fost hrănit înainte. Se mai procedează aşa, pentru a linişti copilul înainte de administrarea tainei botezului”, a declarat pentru impact.ro Ionel Doru Budeanu, părinte-protopop.
Conform declarațiilor protopopului, părintele care a săvârșit taina botezului ar avea experiență, fiind hirotonisit încă din anul 2007. De asemenea, părintele susține că în momentul când micuțul a fost scos din cristelniță, unde s-a săvârșit botezul, acesta prezenta semne vitale evidente. Totodată, mai spunea că i-a acoperit căile nazale si gura pentru ca acesta să nu înghită apă.
Ce riscă preotul daca se va dovedi a fi vinovat?
Pe de cealaltă parte autoritățile din Poliție au susțin că orice declarație pe această temă ar fi prematură, până la finalizarea necropsiei.
“Trebuie să aşteptăm rezultatele necropsiei, apoi să analizăm cu atenţie imaginile filmate, fiindcă la orice ceremonie de acest fel există şi fototografii şi filmări”, a declarat el a spus Comisarul şef de Poliţie Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, pentru impact.ro.
Conform autorităților, dacă vina va cădea în sarcina preotului acesta va fi acuzat de omor prin imprudenţă şi riscă şapte ani de închisoare. Practica judiciară, aplicată în special în cazul accidentelor rutiere soldate cu omor prin imprudenţă, se finalizează în cazurile în care e vorba despre prima abatere de acest tip, cu cel mult doi ani de închisoare, cu suspendare.
Până în prezent, nu este cunoscut un caz de malpraxis admis de asemenea tip în rândul preoţilor. Cel mai recent caz similar, soldat tot cu moartea unui bebeluș, s-a produs la Iaşi în urmă cu mai bine de doi ani. Atunci, necropsia celui decedat a scos la iveală că micuţul avea ingerată o anumită cantitate de lapte, conform sursei precizate.