Ce va face, de fapt, Jill Biden după ce soțul său a devenit președintele SUA
Joe Biden a câștigat în cursa pentru Casa Albă. Acesta l-a făcut pe Donald Trump să plece cu coada între picioare, după ce a pierdut mulți dintre alegători. Ce va face Jill Biden după ce soțul său a devenit președintele Statelor Unite ale Americii?
Ce va face noua Prima Doamnă a Americii?
Joe Biden a câștigat alegerile, iar ieri s-a anunțat oficial că este noul președinte al Americii. Deși ar fi putut lejer să renunțe la carieră și să-l sprijine moral pe soțul ei, Jill Biden vrea să profeseze în continuare ca profesoară. Același caz îl avem în România, unde Carmen Iohannis a revenit la catedră chiar și când soțul ei a câștigat și pentru a doua oară alegerile prezidențiale. În vârstă de 69 de ani, Jill a devenit de curând prima doamnă a Statelor Unite. O altă asemănâare dintre soția lui Klaus Iohannis și cea a lui Joe Biden este că amândouă predau engleza. Jill are un doctorat în educație și își păstrează job-ul cu normă întreagă pe care o are la un colegiu de stat din apropiere de Washington.
Titulatura de președinte urmează să vină oficial în posesia contracandidatului lui Donald Trump începând cu 20 ianuarie. Chiar și în acest context prima doamnă a Americii urmează să revină la locul obișnuit la catedra de la North Virginia Community College, instituție unde predă deja de zece ani. „Dr. Biden se concentreaza pe formarea echipei sale si pe dezvoltarea prioritatilor ei in ceea ce priveste educatia, familiile militarilor si veteranilor si lupta impotriva cancerului”, a spus LaRosa.
Scrisoarea lui Klaus Iohannis către Joe Biden
„Stimate domnule Președinte-ales,
Am deosebita onoare și plăcerea de a vă adresa felicitările mele cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii. România, în calitate de partener strategic de încredere al Statelor Unite, rămâne ferm angajată să continue promovarea obiectivelor noastre comune de securitate strategică, apărare și economice. În calitate de partener strategic al Statelor Unite și aliat în cadrul NATO, România rămâne angajată să își aducă aportul în ceea ce privește cheltuielile de apărare (burden sharing) și să contribuie în continuare la securitatea, prosperitatea și reziliența comunității globale a democrațiilor. Vă doresc mult succes în preluarea mandatului dumneavoastră de Președinte al Statelor Unite ale Americii în acest context complex și aștept cu interes să lucrăm împreună în scopul promovării obiectivelor noastre comune”
Klaus Iohannis