Ce va face Carmen Iohannis, după ce soțul ei nu va mai fi președinte. Carmen Harra i-a calculat cifra destinului: „O viață discretă, posibil peste hotare” EXCLUSIV
Ce planuri de viitor are Carmen Iohannis, odată cu încheierea, în 2024, și a celui de-al doilea mandat de președinte al României, al soțului ei, Klaus Iohannis? Va rămâne, în continuare, la catedră, ca profesoară de engleză, în Sibiu, sau va îmbrățișa o carieră politică, potrivit zvonurilor? Celebra Carmen Harra, vestit numerolog și în America, ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, ce îi poate rezerva viitorul, conform cifrei destinului.Carmen Harra, numerolog, i-a calculat cifra destinului. Sunt mari surprize!
Carmen Iohannis (63 de ani), actuala Primă-Doamnă a României, se află în centrul atenției, din 21 decembrie 2014, de când Klaus Iohannis a fost ales, pentru prima oară, președintele țării. În acest răstimp, ea și-a atras numeroase critici, îndeosebi din cauza ținutelor vestimentare, considerate nepotrivite, pentru vârsta și statulul ei.
Carmen Harra, previziuni pentru Carmen Iohannis
Va dori să rămână în centrul atenției, ca până acum, și după încheierea, în 2024, al celui de-al doilea mandat de președinte al lui Klaus Iohannis? În timp ce unii consideră că s-ar putea ca ea să fie tentată să îmbrățișeze o carieră politică, fiind o persoană carismatică, alții consideră că va rămâne să predea engleza, în continuare, la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, din Sibiu. Carmen Harra, vestit numerolog, ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, ce îi prevede viitorul, conform cifrei destinului:
„Nu o văd nici pe departe pe Carmen Iohannis intrând în politică, nici măcar o tendință, spre acest domeniu. Mai repede ar prefera o viață discretă și liniștită, posibil peste hotare. Chiar ar prefera să iasă din atenția publicului”, ne-a declarat Carmen Harra, exclusiv pentru Playtech Știri.
Carmen Iohannis, certată, adesea, de designeri, din cauza ținutelor vestimentare
Să se fi săturat, oare, Carmen Iohannis, în toți acești zece ani, de criticile primite, în calitate de Primă-Doamnă a României? Nu de alta, dar adesea designerii i-au atras atenția că nu se îmbracă corespunzător statului său. Cele mai mari ”gafe”, inclusiv vestimentare, le-ar fi făcut, potrivit stiliștilor, în vizita din Africa, de la sfârșitul anului trecut, când a purtat pantaloni și sandale, deloc conform protocolului. Prin intermediul Playtech Știri, designerul Florin Burescu îi oferea câteva sfaturi prețioase lui Carmen Iohannis:
”Acest costum, pantaloni cu sacou, este frumos, dânsa are o siluetă de invidiat, o ajută astfel de ținute. Însă, dacă e să-mi spun părerea, o avantajează mai mult fustele, nu pantalonii. Într-adevăr, nu a respectat regula de protocol, aceea de a avea degetele de la picioare acoperite, alegând o pereche de sandale de brand. Nu e greșit să porți sandale, la pantaloni, în general. Din punct de vedere vestimentar, e perfect, din punct de vedere protocolar, nu e însă corect. Putea purta o pereche de pantofi clasici, stiletto nude sau în aceeași nuanță cu costumul, dintr-o piele mată, eleganți, frumoși, care îi confereau și o alură mai impunătoare”.
Citește și:
Carmen Iohannis a fost la Parchet în mare secret: ”15 minute audiere, o oră cafele”
Criticată aspru, după ce a dansat pe ritmuri africane, în Kenya
În aceeași vizită din Kenya, Carmen Iohannis a dat curs invitației unei dansatoare, de a intra în ”horă”, gest care iar avea să o coste scump, atrăgându-și un alt val de critici. Unii i-au atras atenția că trebuia să refuze invitația, mai ales că nu prea a ținut ritmul, alții însă au felicitat-o pentru gestul prietenos. Actor si dansator african, Victor Yila, din grupul Vouă, care este și profesor de franceză la Construcții, ne-a oferit atunci o analiză detaliată a dansului prezentat de Carmen Iohannis, la Școala de fete Uthiru, din Kenya:
”În sfătuiesc pe domnul președinte să îi ia soției sale un profesor de dans african, care să o învețe aceste mișcări, în care trebuie să te ondulezi ca șarpele, e un fel de mișcarea șarpelui. Doamna Carmen Iohannis ține ritmul, nu este defazată, nu a dansat pe contrasens, dar nu poate dansa ca o negresă. Mișcările din posterior se învață din copilărie, în Africa. Am apreciat că a intrat în joc, este o femeie educată, e totuși soția unui președinte, are un statut, putea refuza. Iohannis nu știu de ce nu s-a băgat și el în hora africană, dădea bine să fi dansat și el, dădea bine din punct de vedere social”.
Cum s-au cunoscut Carmen și Klaus Iohannis: ”Ne-am plăcut!”
Carmen și Klaus Iohannis s-au cunoscut în perioada studenției. Despre marea iubire, Klaus Iohannis a povestit în cartea sa, lansată în 2014, ”Pas cu pas”: ”În timpul facultăţii, am cunoscut-o şi pe soţia mea, Carmen, dar în vechiul cerc de prieteni. A fost invitată de prieteni de-ai noştri, care au rămas în Sibiu. Ne-am plăcut, pur şi simplu, iar chimia dintre noi depăşeşte orice descriere. (…) A durat mult până ne-am căsătorit. Ne-am cunoscut la 22 de ani şi ne-am căsătorit pe la 29 de ani”.
După încheierea studiilor universitare, Klaus Iohannis a devenit profesor de fizică, iar Carmen Iohannis, profesoară de engleză.
Citește și: Carmen Iohannis a apărut în public, în sfârșit, după atâta timp. Soția lui Klaus e schimbată total