Ce urma să facă David, tânărul mort în urma prăbuşirii internatului din Odorheiu Secuiesc, zilele acestea. Dezvăluiri emoţionante ale apropiaţilor

de: Rosu Ioana
20 12. 2023

O țară întreagă a fost șocată după tragedia de la Odorheiu Secuiesc, acolo unde trei adolescente au fost grav rănite, iar un băiat a murit, după ce un perete al clădirii în cre se aflau s-a surpat. Decesul lui David a adus multă revoltă și durere în inimile tuturor. Ce urma să facă tânărul în această perioadă?

David se pregătea să își serbeze majoratul

Elevul, în vârstă de 17 ani, David, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unei părți a clădirii internatului Liceului Tamasi Aron. El urma să împlinească 18 ani chiar în prima zi de Crăciun.

Luni, în momentul prăbușirii parțiale a clădirii, David se afla în camera sa de la parter. Peste el s-a prăbușit întreaga cantitate de dărâmături și plafonul dintre parter și etaj, în urma destabilizării unui perete cu o lungime de aproximativ 35 de metri.

Eforturile disperate ale echipei de intervenție au durat aproximativ trei ore, timp în care tânărul a fost scos de sub dărâmături, însă, din păcate, deja decedat.

Liceul de Arte „Dr. Palló Imre” a transmis un mesaj emoționat, evidențiind destinul tragic al unui copil, subliniind că această tragedie a distrus o viață la început de drum: „O viață tânără, plină de vise, ruinată”.

Din păcate, pe lângă moartea lui David, tragedia de la Odorheiu Secuiesc a mai lovit alte trei adolescente, una dintre ele fiind în stare critică în acest moment.

CITEȘTE ȘI: Gestul făcut de mama lui David pentru fetele rănite după prăbuşirea internatului din Odorheiu Secuiesc. Nu ştia ce s-a întâmplat cu fiul ei

Ce spun profesorii și colegii despre David

Comunitatea Liceului de Arte „Dr. Palló Imre” din Odorheiu Secuiesc trece printr-o perioadă de profundă durere și tristețe după tragicul eveniment care a dus la pierderea tânărului David.

Școala, aflată în doliu, a transmis un mesaj emoționat pe rețelele sociale, anunțând că marți, de la ora 18.00, va avea loc o comemorare în sala de expoziții a Casei de Cultură, în cadrul vernisajului expoziției de Crăciun.

Reprezentanții liceului și-au exprimat regretul profund resimțit după această tragedie, subliniind sfârșitul nemeritat al tânărului.
David, elev al Liceului de Arte, este descris ca fiind un tânăr talentat și plin de viață, iar pierderea lui afectează întregul oraș.

Mai mult, reprezentanții liceului au transmis că toate concertele de Crăciun programate pentru această săptămână vor fi anulate, iar școala va intra în perioadă de doliu, marcând această perioadă dificilă cu momente de rugăciune și comemorare pentru David și familia sa.

”Ne pregăteam cu orchestra pentru concertele de Crăciun și pentru târgul de ieri, dar azi nici nu putem vorbi. Concertele noastre vor fi anulate săptămâna aceasta. Vom fi în doliu, va fi rugăciune.

Am pierdut un om care putea face o întreagă clasă să zâmbească, cu un singur cuvânt”, au transmis reprezentanții liceului.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă în locul în care a murit David, zeci de prieteni au ajuns acolo. Cine a fost ultima persoană cu care a vorbit înainte de prăbuşirea internatului