Ce trebuie să facă urgent Simona Halep. Directorul general al Comisiei Antidoping România: „Trebuie să îşi aducă aminte” EXCLUSIV

de: Bișinicu Andreea
21 10. 2022

Vestea că Simona Halep a fost depistată pozitiv la un test anti-doping a luat cu asalt lumea sportului. Ce pași trebuie să urmeze, în continuare, jucătoarea profesionistă de tenis. Iată declarațiile oficiale ale directorului general al Comisiei Antidoping România.

Reacția directorului general de la Comisia Antidoping despre scandalul cu Simona Halep

Gabriela Andreiașu, director general al Comisiei Antidoping România, a vorbit în exclusivitate pentru Playtech despre strategia pe care trebuie să o abordeze Simona Halep, după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping, la turneul US Open 2022.

„Strategia pe care și-o abordează trebuie să pornească prin a-și veifica foarte atent tot ce a folosit in ultima perioadă, tot ce a avut ca medicație, suplimente nutritive.

Pe unde a călătorit, cu cine a intrat în contact, adică sunt mai multe căi pe care ea trebuie să și le pună la punct și să vadă care e cea mai bună strategie, trebuie să afle cum a ajuns acea substanță în corpul ei, că de ajuns a ajuns. Substanța e folosiă pentru tratarea anemiei.

Dar din ce am văzut la tv, a trecut prin mai multe intervenții chirugicale, medicale. Probabil că nu a știut. Poate demonstra, dacă găsesște, identifică de unde și din ce momnt, cum a ajuns substanța în corpul ei.

„Trebuia să fie foarte atentă la tot ce folosește!”

După ce a fost depistată cu substanța Roxadustat, fostul lider mondial la tenis fenimin a primit o suspendare provizorie din activitate.

Simona Halep neagă vehement faptul că ar fi consumat substanțe interzise. Ce sfaturi i-a dat oficialul CNAD jucătoarei originare din Constanța.

Dacă a avut vreo problemă medicală și i s-a administrat tratament poate beneficia de o scutire, dar depinde de acești factori.

Dar e sportiv de mare performanță, trebuie să-și verifice foarte atent toate medicamentele și suplimentele pe care le folosește, nu exista prezumția nu am știut că acel medicament este interzis, pentru că la nivelul ei de performanță și de educație și la tot staff-ul pe care-l are în jurul ei, trebuia să fie foarte atentă la tot ce folosește.

Orice sancțiune pe care o va primi de la federația internațională va fi raportată la apărarea pe care o are, dacă a fost cu intenție sau lipsa intenției, sunt mai multe elemente.

Noi ca organizație antidoping nu ne ocupăm de cazul ei pentru că e sportivă de nivel internațional iar cazul ei e gestionat de Federația internațională.

Ea singură trebuie să-și aducă aminte clinicile prin care a fost, ce a făcut, ce i s-a făcut, cu cine a discutat, ce i s-a prescris. Toate acele intervenții au avut în spate și anumite medicamente, pe care trebuie să le verifice.”, a declarat Gabriela Andreiașu, director general CNAD.