Ce trebuie să facă româncele pentru a primi 15.000 de la stat. Paşii de urmat şi condiţiile puse
S-a aflat ce trebuie să facă româncele pentru a primi 15.000 de la stat. Paşii de urmat şi condiţiile puse au fost dezvăluite de Gabriela Firea, ministrul Familiei. Pentru ce poate fi folosită suma consistentă, citiți în rândurile de mai jos ale articolului.
Ajutor de 15000 de lei pentru această categorie de femei. Pentru ce pot fi folosiți banii
Gabriela Firea a informat care sunt paşii de urmat pentru obţinerea ajutorului financiar de 15.000 de lei pentru fertilizare in vitro.
„Vești importante! Am publicat în consultare regulamentul programul social de creștere a natalității. Cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 și 45 de ani pot afla care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru a obține ajutorul financiar de 15.000 de lei. Până la sfârșitul lunii, suntem pregătiți să primim deja dosarele”, a anunțat Gabriela Firea pe propria pagină socială.
Cine se poate înscrie în program
De asemenea, ministrul Familiei a spus cine sunt româncele eligibile pentru acest ajutor de la stat.
„Se pot înscrie în acest program social doar cuplurile și femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România și care vor desfășura procedurile pentru obținerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din țara noastră.
Mulțumesc pentru sprijin colegului Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii. De asemenea, apreciem eforturile depuse de colegii din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în frunte cu secretarul de stat Cristi Vasilcoiu”, a mai precizat Gabriela Firea pe Facebook.
Care este vârsta la care poate fi accest ajutorul
De asemenea, de ajutorul de la stat vor putea beneficia femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.
În plus, ministrul Familiei a anunțat că dosarul va fi unul simplu și trebuie să conțină:
-o cerere tip;
-copii ale actelor de identitate;
-o declarație pe proprie răspundere;
-documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV;
-adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
-un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Unde se trimit dosarele
„Solicitanții vor depune online dosarul complet, când vom anunța că primim dosarele, la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro
De asemenea, persoanele care nu pot trimite online documente, dosarele pot fi depuse fizic la sediul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Cum vor fi acordați banii
Sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranșe, sub forma unui voucher electronic – card, în valoare de 5.000 de lei și a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei.
Cardul poate fi folosit pentru achiziția tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă.
Cum se vor acorda ajutoarele
Sprijinul financiar va fi acordat pe principiul primul venit – primul servit, în ordinea transmiterii dosarelor. Până la finalul anului, avem fonduri pentru 2.500 de ajutoare, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri.
Timp de zece zile, așteptăm orice sugestie cu privire la regulamentul programului. În această perioada, tinerii își pot pregăti dosarele, dar să nu le trimită încă la minister. Vom anunța din timp ziua în care deschidem depunerile documentelor pentru program.
Regulamentul programul a fost conceput cu un singur gând: să ajutăm cât mai mulți tineri să-și împlinească visul de a deveni părinți și să contribuim la creșterea natalității”, a mai scris Gabriela Firea în postarea de pe pagina socială.