Ce trebuie să facă femeile în fiecare dimineață, iar bărbații numai seara. Descoperire revoluționară
Ce trebuie să facă femeile în fiecare dimineață, iar bărbații numai seara. Exercițiile fizice aduc multe beneficii, mai ales dacă le faci în mod regulat. Însă se pare că cel mai bun moment al zilei pentru a face sport diferă în cazul femeilor și al bărbaților, potrivit unui studiu american. Iată ce au descoperit cercetătorii.
Ce trebuie să facă femeile în fiecare dimineață, iar bărbații numai seara
Cercetătorii americani au studiat perioada optimă din zi pentru a scăpa de kilogramele în plus și pentru menținerea sănătății. Aceștia susțin că femeile ard mai multă grăsime corporală în timpul exercițiilor de dimineață, iar bărbaților le sunt mai de folos exercițiile de sport făcute seara.
Studiul a inclus 30 de bărbați și 26 de femei, persoane active și sănătoase, cu vârste între 25 și 55 de ani. Aceste persoane au fost monitorizate vreme de 12 săptămâni, observându-se efectele unor programe de fitness precum stretching, exerciții de intensitate înaltă sau antrenamente de anduranță.
În timp ce un grup a făcut exerciții înainte de ora 08:30, celălalt grup a urmat același activități seara, între orele 18:00 și 20.00. De-a lungul a 12 săptămâni și la finalul orei de sport, se ajunge la concluzia că indiferent de momentul în care au făcut exerciții, atât în ce privește bărbații, cât și femeile, care și-au îmbunătățit starea generală de sănătate.
Cel mai important moment pentru a face sport depinde de programul fiecăruia. Însă cu toate acestea, studiul american a dezvăluit faptul că femeile care vor să scadă în centimetri în jurul taliei și vor să-și reducă tensiunea arterială ar trebui să facă mișcare dimineața. Cele care doresc să-și îmbunătățească forța musculară în partea superioară a corpului, dar și starea generală de spirit și aportul de alimente, ar trebui să facă sport seara.
Ce relevă studiul
În ce-i privește pe bărbați, exercițiile făcute seara s-au dovedit a fi eficiente pentru cei interesați să își îmbunătățească sănătatea inimii și sănătatea metabolică.
Îmbunătățirea sănătății metabolice presupune reducerea riscului de obezitate, diabet de tip II, boli de inimă, AVC. Cercetătorii nu pot să spună sigur de ce există aceste diferențe între bărbați și femei, comentând că este necesar să se facă cercetări suplimentare.
Studiul publicat în revista Frontiers in Physiology s-a realizat pe 56 de persoane cu o greutate normală, însă cercetătorii consideră că aceste momente ale zilei în care să faci sport ar putea avea efect pozitiv și pentru cei care au o problemă cu greutatea.