Ce tatuaj ascunde Adelina Pestrițu în decolteu. Semnificația nebănuită pe care o are pentru vedetă

de: Madalina Moraru
22 11. 2019

Fosta prezentatoare de la Kanal D are câteva tatuaje, pe care nu și le-a ascuns vreodată. Ba din contră, pentru că vedeta de 32 de ani s-a afișat mereu cu desenele de pe corp la vedere, în diverse ținute care să-i pună în valoare și respectivele simboluri. Mai mult, tatuajul pe care aceasta a ales să și-l facă în decolteu are o semnificație cu totul nebănuită.

Ce tatuaj ascunde Adelina Pestrițu în decolteu și ce semnificație nebănuită are pentru vedetă

Adelina Pestrițu și-a făcut până acum nu mai puțin de 11 tatuaje, în diverse zone ale corpului, unele dintre acestea vizibile și cunoscute fanilor săi. Totuși, vedeta are și câteva desene mai puțin remarcate, imprimate pe corp. Un astfel de exemplu este cel ascuns în decolteul brunetei, dar pe care aceasta îl afișează atunci când poartă articole vestimentare ceva mai decupate, pentru a scoate simbolul în evidență.

Adelina Pestrițu ascunde un tatuaj cu o semnificație foarte mare, chiar în decolteu. Bruneta și-a tatuat „Mâna Fatimei”

Este vorba despre „Hamsa” sau „Mâna Fatimei”, un simbol recunoscut de creștini și sub denumirea de „Mâna Fecioarei Maria”. Este o reprezentație a unei palme deschise, iar în mijlocul acesteia este amplasat un ochi, despre care se spune că ar apăra pe oricine de deochi. Mai mult, pentru că a avut o dorință foarte mare să-și afișeze tatuajul amplasat strategic în decolteu, Adelina Pestrițu pare să își fi dat comandă de o bustieră specială. O poartă atunci când își dorește ca tatuajul său cu „Mâna Fatimei” să îi poată fi admirat. Originea simbolului ales de aceasta este una musulmană, pentru că se spune că este un simbol al puterii spirituale și al protecției. A fost și ultimul tatuaj pe care Adelina Pestrițu a mers să și-l facă, în urmă cu mai bine de patru ani.

Totodată, nu mulți dintre cei care îi apreciază activitatea brunetei mai știu că ea are scris pe corp și alte mesaje, cum ar fi cele motivaționale, de dragoste, potrivit click.ro. În zona de ceafă, chiar sub linia părului, vedeta ascunde inițialele I.J.M., inspirate de numele părinților săi, Ionela și Jean, dar și de cel al fratelui ei, Marius.