Ce superstiții respectă românii, dar sunt un mare păcat? Avertismentul dat de un preot

de: Ana Chivu
21 04. 2022

Românii respectă diverse superstiții și au anumite obiceiuri care reprezintă, de fapt, un mare păcat. Credincioșii nu trebuie să mai acționeze astfel. Un preot a oferit un avertisment pe care toți trebuie să îl știe. ,,Sunt prostii’‘, spune duhovnicul despre credințele unora. ,,Noi ar trebui să gustăm din Învierea Lui și să vrem să fim cu El. Acest Paște are sens dacă și noi Înviem odată cu El”, a mai precizat acesta despre Ziua Sfântă care se apropie cu pași repezi.

Superstițiile românilor: credincioșii păcătuiesc dacă le respectă

Părintele Vasile Ioana atrage atenția credincioșilor asupra superstițiilor pe care le respectă cu sfințenie. Astfel de practici nu au legătură cu credința pură în Dumnezeu, spune acesta.

Ele chiar reprezintă un mare păcat. Paștele este cea mai importantă sărbătoare pentru creștinii de peste tot. În acest context, părintele a transmis un mesaj oamenilor, explicând ce simbolizează cu adevărat Ziua Sfântă.

„Toți creștinii ar trebui să înțeleagă Paștele nu e despre mâncare și băutură, că Paștele nu este despre iepuraș, că Paștele nu este despre băute și despre dezmățuri și despre alte păcate.

Paștele este despre Iisus Hristos, care prin moartea Lui ne-a dăruit nouă viața Lui. El a omorât moarte cu moartea Lui, cu sacrificiul Lui și victoria învierii Lui ne-a dăruit-o nouă.

Noi ar trebui să gustăm din Învierea Lui și să vrem să fim cu El. Acest Paște are sens dacă și noi Înviem odată cu El. Cum, la Prohod suferim cu El, pe drumul crucii, acum de Paște să ne și bucurăm cu el”, a declarat Părintele Vasile Ioana, pentru wowbiz.ro.

,,Biserica te învațăbinele și răul”

Românii cred puternic în superstiții și chiar își ghidează multe decizii importante din viață în funcție de ele. Aici este vorba despre pisica neagră, busuiocul sub pernă, oglinda spartă, trecutul pe sub scară, lucrul încetat în anumite zile din săptămână și multe altele. Părintele susține că acestea sunt în fapt niște păcate pe care le pot face credincioșii.

„În primul rând, superstițiile nu sunt un adevăr, sunt o închipuire și atunci ar trebui să le respingi integral. Deci, nu trebuie să te gândești că nu ai voie să speli vinerea, să faci nu știu ce marțea, că nu ai voie să coși, sunt prostii.

Important este să urmezi povețile bisericii, pentru că biserica practic te învață binele și răul fără alterarea adevărului”, a mai spus acesta.