Ce suferință ascunde Elena Ionescu, câștigătoarea Survivor. S-a aflat după divorț

de: Năstase Mirabela
06 06. 2020

La șase luni de la divorțul Elenei Ionescu, noi detalii surprinzătoare ies la iveală. Astfel, în timpul mariajului, câștigătoarea Survivor România s-a confruntat cu probleme financiare mari, ea fiind singura care aducea bani în casă.

Elena Ionescu, suferință mare

Sâmbăta trecută a avut loc și finala emisiunii-fenomen Survivor România, un show unde mai multe persoane publice trebuie să treacă prin probe grele, în condiții inumane. Această ediție a fost filmată în Republica Dominicană și a fost urmărită de milioane de telespectatori.

Chiar dacă nu a avut cea mai bună condiție fizică și a fost contestată de către colegii săi de echipă, Elena Ionescu a câștigat simpatia telespectatorilor, care au votat-o în număr mare în finală. În plus, ea a supraviețuit celor două consilii de eliminare și a plecat acasă cu premiul în valoare de 250.000 lei.

În urmă cu puțin timp, Elena Ionescu a mărturisit că din banii pe care îi va încasa își va cumpăra o locuință pentru ea și fiul ei, realizându-se astfel cea mai mare dorință a ei, având în vedere că stă cu chirie de 15 ani, de când a venit în București. Chiar dacă acum pare fericită și apare la tv numai cu zâmbetul pe buze, fosta membră a trupei Mandinga a trecut prin momente foarte grele anul trecut, când a aflat că soțul ei o înșală. Discretă, artista a anunțat că divorțează, dar nu a dorit să dea detalii despre motivele despărțirii.

Elena Ionescu, singura care aducea bani în casă

Acum, Elena Ionescu își crește singur fiul de numai un an, iar fostul soț s-a mutat cu femeia cu care a înșelat-o. Mai mult, detalii surprinzătoare din căsnicia lor ies la iveală la câteva luni de la divorț.

“În toată această perioadă, Dragoș nu a muncit nici măcar o zi. Singura care a adus bani în casă și a fost o perioadă foarte grea pentru ea din punct de vedere financiar. El o mai însoțea la concerte, o mai ajuta, dar atâta tot. Timp de aproape un an nu a avut niciun job ca model și nici un alt serviciu, deci nu a încasat niciun ban.

Elena a insistat de multe ori să se angajeze, dar Dragoș spunea mereu că nu se mulțumește cu puțin și nu găsește nimic care să îl încânte. Așa că totul plătea ea. Elena nu vrea să vorbească despre asta pentru că este tatăl copilului ei și nu vrea să îl umilească. Însă acesta este adevărul, nu are nicio sursă de venit. Acum, probabil, trăiește din salariul de asistentă medicală al amantei sale”, au dezvăluit surse din apropierea celor doi pentru Impact.ro.