Duminică seara Italia a devenit campioana Europei, după 53 de ani. Finala jucată împotriva Angliei a fost una din cele mai frumoase, iar fanii celor două echipe au făcut spectacol. Atât Southgate, cât și Roberto Mancini au trimis pe teren tot ce aveau mai bun, cu mici excepții din partea britanicilor. Un apropiat al selecționerului italian, chef Antonio Passarelli a vorbit despre strategia gândită de Mancini pentru finala Euro 2020.
După un an în care majoritatea echipelor naționale au avut de suferit, a venit și momentul Euro 2020. În total, au fost 20 de echipe naționale calificate în grupele Euro 2020, iar la final Anglia și Italia și-au disputat finala. Meciul de duminică seara, pe un Wembley arhiplin, a generat pasiuni, și de-o parte și de alta.
În final, după loviturile de la 11 metri, Italia era încoronată Regina Europei, după 53 de ani la ultima finală europeană câștigată. Cei doi selecționeri, Gareth Southgate și Roberto Mancini și-au trimis pe teren jucătorii de top. Din păcate, Southgate avea să simtă greșelile din strategia sa de joc.
Cei trei jucători promițători, Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka, aveau să rateze penalty-urile. Saka, jucător de 19 ani, a fost ultimul care a tras la poarta italienilor, iar ratarea sa a dus Cupa Euro 2020 în Italia.
Prieten apropiat cu vărul selecționerului Roberto Mancini, este celebrul chef italian Antonio Passarelli. Acesta a dezvăluit redacției Impact care a fost, de fapt, strategia sa de joc pentru marea finală Euro 2020 de pe Wembley.
Puțini, probabil, știu că chef Antoni Passarelli este și un înfocat iubitor de fotbal. Recent, într-un dialog cu redacția Impact, Antonio Passarelli a dezvăluit acest lucru. A vorbit și de prietenia sa cu vărul celui mai important om al momentului, antrenorul Italiei, Roberto Mancini. Passarelli, la fel ca toți italienii, s-a bucurat de această mare victorie, venită după 53 de ani de la unltima cupă europeană câștigată de Italia.
“Victoria Italiei în finala Campionatului European e mai mult decât rezultatul unei competiţii sportive. Şi asta fiindcă vine aproape ca un fel de balsam pentru toţi italienii după ultimele 18 luni petrecute în pandemie, cu atâtea victime şi eforturi. Şi asta v-o spune un ignorant. Da, da un ignorant într-alea fotbalului!
Dincolo de conceptul de echipă sudată şi de faptul că victoria asta ne-a bucurat pe noi toţi, italieni şi nu numai, trebuie spus că primul merit îl are antrenorul. Roberto Mancini e cel căruia trebuie să i se mulţumească în primul rând. El a croit această echipă şi a făcut-o cu har şi cu mult talent. Am câştigat trofeul, cred eu, un ignorant aşa cum am precizat, fiindcă am fost o echipă!”, a declarat cunoscutul chef Antonio Passareli, pentru Impact.ro.
Managerul Italiei, Roberto Mancini, a descris finala Euro 2020 drept un joc „dificil”, dar în cele din urmă „dominat” de Italia. În ciuda faptului că a primit gol în minutul doi, echipa lui Roberto Mancini a crescut în meci și în cele din urmă a găsit egalul în minutul 67, după ce Leonardo Bonucci a înscris.
Roberto Mancini a mai vorbit despre faptul că Italia a controlat posesia, punând Anglia sub presiune și forțând jocul să meargă la penalty-uri, pe care le-a câștigat cu 3-2. Managerul din Italia, Roberto Mancini, a mai spus că lacrimile sale sunt pentru toată munca grea a echipei:
„A fost emoția care se întâmplă după ce a realizat ceva incredibil. A fost emoția când i-am văzut pe băieți sărbătorind și pe fanii din tribune. Văzând tot ce am reușit să creăm, toată munca asiduă pe care am depus-o în ultimii trei ani, dar mai precis în ultimele 50 de zile, care au fost foarte grele.
Faptul că am reușit să creăm acest spirit de echipă în ultimele 50 de zile, au creat într-adevăr ceva care nu poate fi separat niciodată în viitor. Ele vor fi întotdeauna sinonime cu acest triumf.”, a declarat Roberto Mancini după finala Euro 2020.
Publicația spaniolă Marca spune că un număr important de fani englezi au demarat o petiție către forul european de fotbal. Conform publicației spaniole, aceștia cer rejucarea finalei de duminică.
În timp ce unii suporteri s-au străduit să abuzeze de jucătorii care au ratat penalty-urile, alții au încercat să ia totul în mâinile lor. Un astfel de fan a creat o petiție pe change.org în încercarea de a forța o reluare a finalei.
„Meciul din 11/07/2021 nu a fost deloc corect. După ce Italia a primit doar un cartonaș galben pentru că i-a tras pe jucătorii Angliei de parcă ar fi fost sclavi.
Toate forțele, tragerile și loviturile și Italia a fost încă lăsată să câștige? Cu siguranță părtinitoare. Italia ar fi trebuit să primească un cartonaș roșu pentru jocul său.
Revanșa ar trebui să aibă loc cu un arbitru fără părtinire. Acest lucru nu a fost deloc corect”, a scris creatorul, potrivit celor de la Marca.
Sondajul își propune să obțină 75.000 de semnături și a fost preluată de majoritatea fanilor englezi, foarte repede.