Victoria Răileanu joacă în comedia Klaus&Barroso și este în cărți și pentru alte proiecte, pe care, momentan, le ține secrete. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, ea ne-a povestit despre colaborarea cu Cosmin Nedelcu alias Micutzu, pe care îl știe din facultate, și nu a ascuns faptul că îi e dor să revină pe micul ecran într-un serial. În ceea ce privește nunta, actrița a precizat că își dorește ca evenimentul să fie celebrat într-un cerc restrâns.
Victoria Răileanu este activă pe plan profesional, însă preferă să țină secrete proiectele până la un anumit punct. Superstiție sau nu, aceeași rețetă a aplicat-o și cu sarcina, pe care a ascuns-o la premiera de gală a filmului Klaus&Barroso, dând vestea ulterior pe rețelele de socializare.
Și, se pare că va aplica aceeași strategie și cu nunta, urmând să anunțe public abia după ce evenimentul a avut loc. Victoria l-a cunoscut pe Adrian Ștefănescu prin intermediul unei aplicații de dating, cererea în căsătorie a avut loc la Paris, iar cununia civilă au făcut-o anul trecut, pe o barcă, în Grecia. Actrița are un băiat, Carol, din căsnicia cu Conrad Mericoffer.
Citește și: Ana Odagiu s-a căsătorit, a fost o mireasă superbă. Cine este Conrad Mericoffer, soţul actriţei. Foto
Cum a fost să lucrezi cu Cosmin Nedelcu în Klaus&Barroso?
Ne cunoaștem din facultate, dar am mai lucrat împreună prin 2012-2013, când a făcut el o emisiune de sketch-uri, de fapt în aceeași combinație el cu Adrian Nicolae și cu Nelu Cortea. La Taximetriști nu ne-am întâlnit, pentru că el a jucat doar cu Alex Ion.
La emisiunea asta “Neam legat” pe Prima TV, acolo ne-am cunoscut și mi-a plăcut foarte tare colaborarea cu ei, pentru că acolo am apucat să mă prostesc mai mult, fiind emisiune de sketch-uri chiar puteam să ne ducem în prostia aia 3 niveluri mai sus și a fost foarte mișto. De atunci îl cunosc, m-am dus la stand-up la el, bineînțeles îl admir pentru ceea ce face, și eu fac improvizație în continuare, e așa o zonă de inspirație.
Nu îți este dor de un proiect pe micul ecran?
Îmi este dor și îmi doresc foarte mult un proiect pe micul ecran. Sunt convinsă că va veni atunci când va trebui să vină. Am încredere că lucrurile care sunt pentru mine sunt puse de-o parte și că vor veni atunci când sunt eu pregătită. Acum dacă nu vin, înseamnă că nu trebuie să vină acum. Am alte proiecte și mă bucur foarte mult pentru ele.
Ne poți da detalii despre ele?
Îmi place să vorbesc despre ele când se concretizează ceva. Momentan suntem în repetiții, o să anunț în momentul în care ieșim din acest stadiu.
Sunt ceva filme și ceva piese de teatru, mă concentrez pe ele. Sunt și genul care vrea să le facă pe toate și se aglomerează și încerc să mă educ să nu mai fac asta. Și atunci mă bucur că sunt astea acum, să le fac pe astea și vedem după aceea ce o să vină.
Printre multele proiecte din acest an, îți faci timp și pentru nuntă, pentru cununia religioasă?
Nu vreau să vorbesc, pentru că nu este încă nimic pus la punct. Mă caracterizează stilul acesta, probabil toată lumea va afla după. În afară de invitați, restul lumii cel mai probabil va afla după. Îmi doresc ceva cu oamenii mai apropiați.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu