19 dec. 2019 | 08:35

Ce spune Ștefan Bănică Jr despre momentul în care a urcat pe scenă cu fiul lui. Este prima reacție după concertul de la Sala Palatului

Monden
Ce spune Ștefan Bănică Jr despre momentul în care a urcat pe scenă cu fiul lui. Este prima reacție după concertul de la Sala Palatului
Prima reacție a lui Ștefan Bănică, după concertul cu fiul lui

Ștefan Bănică a urcat de curând pe scenă cu fiul lui. Fanii săi îl cunoșteau ca fiind extrem de rezervat și foarte atent la fiecare pas, mai ales în privința familiei, astfel că nu se așteptau la un astfel de moment atât de intim. Ce a mărturisit solistul după ce a reușit să cânte cu băiatul lui?

Ștefan Băncă Jr, despre momentul în care a urcat cu fiul lui pe scenă

Ștefan Bănică Jr și-a încântat fanii cu un moment aparte în ultimul său concert. Acesta l-a adus alături pe fiul lui cel mare. Radu și-a făcut apariția la Sala Paltului într-un costum roșu, la fel ca tatăl lui, iar cu zâmbetul pe buze a reușit să cucerească pe toată lumea.  Cei doi au încântat pe toată lumea venită la concert cu melodia „Doar odată-i Crăciunul”

„Un moment unic, pentru mine, la concertul de Craciun, alături de baiatul meu @radustefanbanica”, a fost mesajul lui Ștefan Bănică Jr. de pe o rețea de socializare.  Amintim că în zeci de ani de carieră, cântărețul a decis să nu-și expună familia în niciun fel.  „Felicitări ! Un tată fericit de cele 3 ramuri ……Să îți trăiască……!!!!????”, „Frumos copil !!! Succes în viață!”, au fost doar câteva din comentariile internauților.

Ștefan Bănică Jr. și fiul lui pe scena de la Sala Palatului. Ce reacție a avut acesta?

Ștefan Bănică Jr. și fiul lui pe scena de la Sala Palatului. Ce reacție a avut acesta?

Ștefan Bănică Jr și fiul lui, dialog emoționant

„Mi-e dor să te știu lângă brad…nerăbdător să desfaci cadourile, bucurându-te ca un copil, tati”, i-a spus Radu, iar Ștefan a reacționat imediat: ”Și mie mi-e dor să-ți spun, a mia oară, te iubesc, băiete și îi mulțumesc lui Dumnezeu că exiști”. De asemenea, spectacolul a cuprins încă un moment deosebit, acela în care pe ecran au apărut cele trei generații. Bănică senior a apărut pe ecran alături de fiul lui și de nepotul de care nu a avut ocazia să se bucure.

Radu Ștefan Bănică este fiul lui Ștefan Bănică junior, rezultat în urma relației pe care artistul a avut-o cu Camelia Constantinescu. Femeia, despre acre nu s-a mai auzit nimic în ultima vreme, a fost o prezență discretă atât în viața lui Ștefan, dar și a în spațiul public. Cei doi au fost împreună 5 ani. Acum, Camelia și-a refăcut viața alături de un medic stomatolog și are custodia copilului, căruia artistul îi plătește pensie alimentară.

PlaySport
Ce s-a întâmplat cu sora jurnalistă a prezentatoarei TV care a fost dată afară de pe post
Ego.ro
Dumnezeule cum arăta Diana Șoșoacă în tinerețe! Era SUPERBĂ, nimeni nu a observat ce ASCUNDE pe sub haine
Digi24
„Teroriștii nu au intrat pe ușă”. Detalii noi despre masacrul din Moscova. Proprietarul Crocus City Hall face dezvăluiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară caniculară în România! Cum va fi vremea în București
GSP.ro
Prezentatoarea-fotomodel de la Prima TV, declarații șoc despre Ion Țiriac: „Mi-ar plăcea să fiu în pantofii lui de lux”
Stirile PROTV
Cât de mult îl afectează pe Putin atacul terorist care a zguduit Rusia. Armand Goșu: "E panicat! El trebuie să răspundă"
Romania TV
Ce RELIGIE are Monica Bîrlădeanu. La fel are și Valeriu Gheorghiță. În ce credință s-au născut cei doi! ”Nu lipsesc de la slujba de duminică”
Capital.ro
NOUA LEGE care intră în vigoare din 1 APRILIE. Decizie obligatorie în România
EVZ.ro
Adevărul despre brânza Tofu. Cât de periculoasă e și ce boli îi sunt asociate
Adevarul
A murit creatorul popular Constantin Nițu, Tezaur Uman Viu. Visul neîmplinit cu care a trecut la cele veșnice
BZI.ro
Connect-R a recunoscut că s-a drogat: „Consumam cele mai scumpe droguri!“
Spynews.ro
Ovidiu Anton Stoica, românul despre care se credea că a murit în războiul din Ucraina, trăiește! Prima reacție a bărbatului: „Doamne, îţi mulţumesc” / VIDEO
Libertatea.ro
Zaharova ridiculizează explicația SUA despre atacul de la Moscova: „De peste 60 de ani nu au reușit să afle cine l-a ucis pe John F. Kennedy”
Sport.ro
FOTO "Nu găsesc bikini potriviți pentru mine". Cum arată sportiva care a fost desemnată "cea mai sexy voleibalistă"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
O nouă 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗰𝗮𝗻𝗱𝗮𝗹𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗦𝘂𝗿𝘃𝗶𝘃𝗼𝗿!? După Jador, Zmărăndescu și Moroșanu, se pare că i-ar fi venit rândul și lui Zanni
Redactia.ro
”Soția mea a fost umilită”. A văzut ce s-a întâmplat la TV și nu a mai suportat: ”Nu sunt agresiv”
Digisport.ro
Ileana Stana Ionescu și soțul său, Andrei Ionescu, adevărul despre pensia pe care o primesc: „Noi, actorii mai vechi...”
Click.ro
FOTO și VIDEO Filmul masacrului de la Moscova. Primele imagini din sala de concerte. 28 de cadavre găsite într-o toaletă
Digi24
Boala misterioasă fără leac care te face captiv în propriul tău corp. Aproape toți cei afectați sunt urmașii aceleiași persoane
Digi24
Uber și Bolt, preferatele bucureștenilor. Pe cine vor blama dacă dispar
EVZ.ro
Ceaiul care reglează tensiunea arterială. Sfaturile importante oferite de Lidia Fecioru: „Acest leac este foarte bun”
Spynews
Schimbare spectaculoasă de look pentru Gabriela Prisăcariu! Cum arată soția lui Dani Oțil
BZI.ro
Intră în vigoare pe data de 1 APRILIE. Noile reguli care se vor aplica în ROMÂNIA
Capital.ro
Slujba de Maslu de Buna Vestire. Ce obiecte poți duce la sfințit pentru sănătate, protecție și belșug
Antena 3
Delia a ajuns la o clinică privată, pe perfuzii! Fanii s-au îngrijorat când au văzut imaginea postată de artistă
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
Când se plătesc PRIMELE PENSII MĂRITE. Anunț oficial de la Casa de Pensii
Mediaflux
Ovidiu Anton Stoica, românul despre care se credea că a murit în războiul din Ucraina, trăiește! Prima reacție a bărbatului: „Doamne, îţi mulţumesc” / VIDEO
Spynews.ro
Rugăciunea pe care să o rostești în fiecare seară din postul Paștelui: atrage norocul în casă
Realitatea.net
Doliu în presa din România! Un cunoscut jurnalist sportiv a murit la vârsta de 48 de ani. Care a fost cauza decesului și ce s-a aflat
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro