Ce spune Dani Mocanu despre accidentul cu autovehicului istoric din Vâlcea. Din ce cauză s-a produs, de fapt

de: Ana Chivu
14 04. 2022

Dani Mocanu vine cu detalii despre accidentul din Vâlcea. O blindată de epocă înmatriculată în Marea Britanie a intrat în două mașini parcate pe un bulevard. În vehiculului militar se afla nimeni altul decât controversatul manelist. „Am fost toată ziua cu tancul respectiv la o mică plimbare”, a povestit Dani Mocanu. Cum s-a întâmplat totul și de ce s-a ajuns la această situație?

Dani Mocanu, detalii despre accidentul din Vâlcea: cauza impactului

Un vehicul militar a lovit două autoturisme pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Martorii au văzut imediat cine se află la bordul tancului. Accidentul s-a petrecut în cursul zilei de 13 aprilie, pe Splaiul Independenței.

”Nu este vorba de un autovehicul de armată, ci de un autovehicul istoric, înmatriculat în Anglia şi condus de un cetăţean român cu permis de conducere de Marea Britanie.

Acesta va fi sancţionat cu amendă între 580-725 de lei, pentru efectuarea unor activităţi de natură a distrage în mod periculos atenţia în timpul mersului. Nu au fost constate alte nereguli”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu.

Martorii oculari au afirmat că în momentul producerii incidentului artistul filma un videoclip. În secvențele video se vede cum șoferul autovehiculului istoric pierde controlul direcției și lovește întâi una din mașinile parcate pe marginea drumului, ulterior din cauza impactului este lovit alt autoturism din apropiere.

Purtătorul de cuvânt al IPJ a menționat pentru libertatea.ro„bărbatul care a avariat cele două autoturisme a fost amendat cu 725 de lei”.

,,Au susținut că eu conduceam”

Manelistul a precizat că nu el conducea, ci doar se afla pe tanc, încercând astfel să tragă o secvență dorită pentru un clip muzical. Cântărețul susține că îi pare rău pentru incident și că nu acesta a fost scopul.

De asemenea, solistul a ținut să sublinieze că oamenii care se aflau de față l-au făcut imediat vinovat de cele petrecute, cu toate că realitatea era alta.

„Eu eram în acel tanc. Am fost toată ziua cu tancul respectiv la o mică plimbare prin Râmnicu Vâlcea. Am fost să realizez un videoclip în oraşul respectiv.

Din păcate am făcut şi un mic accident, după cum aţi văzut în filmarea respectivă. Ceea ce vreau să subliniez este că oamenii sunt răi.

Imediat cum au văzut că am atins acolo în parcarea respectivă două maşini, imediat au postat şi au susţinut că eu conduceam. Nu conduceam eu. Pur şi simplu eu eram deasupra tancului, iar la volan se afla proprietarul tancului”, a spus vedeta la Observator.