Nicolae Stanciu, căpitanul Naționalei României, are o soție superbă! Cei doi trăiesc o adevărată poveste de dragoste, iar tânăra i-a dăruit două fetițe superbe.
Nicolae Stanciu și Andreea Beldean se iubesc de mai bine de 10 ani. Căpitanul României și-a întâlnit jumătate pe când acesta avea 19 ani, iar ea doar 16. Andreea i-a furat inima de la prima întâlnire.
Și-a întâlnit jumătatea într-o zi de iarnă, iar de atunci sunt de nedespărțit. Pe atunci, Nicolae Stanciu avea un singur vis – să devină unul dintre cei mai buni fotbaliști, iar Andreea era studentă la facultatea de inginerie biomedicală.
„M-am dus și am așteptat-o când s-a dat jos din autobuz și acolo ne-am văzut prima dată. Îi văzusem profilul de Facebook. Mie îmi plăcea de ea și chiar m-am îndrăgostit atunci când am văzut-o. Din 12.12.2012 suntem împreună. Eu aveam 19 ani, ea avea 16 ani”, a povestit Nicolae Stanciu în cadrul podcast-ului ”Vorbe la timp cu Andreea Bogdan”.
Câțiva ani mai târziu, Nicolae Stanciu și-a îndeplinit visul. Noul lider al echipei naționale a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din naționala României în campania de calificare la Euro 2024. Desigur, la succesul său a contribuit și soția sa, Andreea.
Nicolae Stanciu a cerut-o în căsătorie pe Andreea după cinci ani de relație. Marele moment a avut loc la Paris. Atunci, fotbalistul a postat pe rețelele de socializare o poză cu el și viitoare lui soție, alături de un mesaj romantic.
„Când mă uit la tine văd în fața ochilor tot restul vieții. Te iubesc!”, a scris Nicolae Stanciu pe Instagram.
Cei doi au spus „Da” pe data de 1 iunie 2018, în fața ofițerului Stării Civile din Alba Iulia. La petrecere au fost prezenți Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf, Adi Popa și alte nume mari din lumea fotbalului.
Cei doi au două fetițe care le aduc zâmbetul pe față în fiecare zi. Fotbalistul vorbește mereu frumos de ele, ori de câte ori are ocazia. După meciul împotriva Ucrainei de la Euro 2024, acesta a spus că: „După ziua în care s-au născut fetele mele, aceasta este cea mai frumoasă din viața mea.”
„Nu doar azi, ci fiecare zi este despre tine. Ești cea mai puternică persoană pe care o cunosc, cea mai uimitoare mamă, cea mai bună prietenă a mea, o fiică pe care toți părinții și-ar dori să o aibă, un prieten loial care ajută mereu.
Am parcurs un drum lung împreună, mulți ani alături de minunații noștri copilași. Ieri, azi, mâine… Pentru totdeauna”, a scris Nicolae Stanciu pe Instagram în ziua în care a împlinit 10 ani de relație cu Andreea.
Andreea Stanciu îl susține cu trup și suflet pe soțul său. Tânăra a zburat cu familia și prietenii la Munchen pentru a-l încuraja pe Nicolae Stanciu. Aceasta a postat pe rețelele de socializare mai multe imagini, alături de un mesaj de încurajare.
„Deja al naibii de mândră de tine, indiferent de orice!”