Ce se va întâmpla în corpul tău dacă mănânci în fiecare zi de la Mc Donald’s, de fapt. Atenție mare!

de: Ana Chivu
10 04. 2022

Mulți oameni iubesc să consume mâncare de la restaurantele fast-food, iar câțiva dintre ei chiar exagerează cu produsele de acest tip. Ce se întâmplă dacă abuzezi de astfel de alimente? Toți oamenii trebuie să știe efectele. Sănătatea ta nu este pusă în pericol dacă doar o dată pe săptămână mergi la McDonald’s. Totul se schimbă la vizitele mai dese. Cum reacționează corpul tău dacă te oprești zilnic la restaurantul în cauză?

Ce se întâmplă dacă mănânci zilnic la McDonald’s?

Oamenii adoră produsele de tip fast-food pentru că sunt delicioase, dar mai ales din lipsă de timp. Mulți își cumpără rapid un meniu specific atunci când se întorc de la locul de muncă sau în pauza de masă.

Nu ți se poate întâmpla nimic rău dacă mănânci o dată pe săptămână la orice restaurant de acest gen, dar sănătatea ta este cu siguranță afectată dacă alegi să consumi zilnic astfel de alimente.

Excesul de calorii de la mesele de tip fast-food poate duce la creșterea în greutate. Lucrul acesta provoacă în timp obezitate, iar obezitatea la rândul ei crește riscul de probleme respiratorii (astm sau dificultăți de respirație).

Toate kilogramele în plus pun presiune pe organe, mai ales asupra inimii și plămânilor. Majoritatea produselor conțin multă sare, iar consumul ei în exces îți poate pune în pericol sănătatea inimii pe termen lung.

De unde provin carnea și cartofii pe care îi mănânci?

Carnea de pui de la McDonald’s România este furnizată de OSI Group LLC, companie cu activitate în America, Asia şi Europa. Ea se regăsește în produse precum: McPuişor, McChicken, Chicken Grill, Chicken McNuggets şi aripioare.

Cartofii provin de la compania Frisch&Frost Nahrungsmittel&Gesmbh Austria. Oficialii companiei au arătat că există peste 120 de evaluări calitative necesare pentru a pregăti cartofii prăjiți.

Peștele folosit în toate restaurantele lanțului din România este cod importat din Danemarca de la compania A. Espersen A/S. De asemenea, furnizorii de carne de porc sunt OSI Germania și ANGS România. Ea se găsește în produsele: omleta cu şuncă, sandvişurile McToast, dar şi în gama de produse McMuffin.

Ce spune un specialist?

,,Una din cele mai importante probleme asociate produselor de tip fast food este aceea ca nu aduc organismului principii nutritive, ca sunt foarte bogate in sare si in grasimi.

Aceasta combinatie este una de cosmar pentru medici, iar rezultatele ei devin vizibile in scurt timp: modificari ale aspectului, supraponderabilitate, accelerarea unor procese metabolice, dezvoltarea rezistentei la insulina, favorizarea aparitiei unor afectiuni cronice: dislipidemii, diabet.

Consumarea lor nu induce o stare de satietate, chiar daca din punct de vedere nutritiv caloriile furnizate organismului sunt suficiente”, conform sfatulmedicului.ro.