Ce se va întâmpla cu suspiciunile de plagiat în lucrările de doctorat, după noua lege a educației

de: Năstase Mirabela
20 07. 2022

Ce se va întâmpla cu suspiciunile de plagiat în lucrările de doctorat, după noua lege a educației. Reputația universității de unde se dobândește un titlu de doctor ar putea deveni foarte importantă, după ce Ministerul Educației a propus desființarea comisiei care analiza posibile suspiciuni de plagiat.

Ce se va întâmpla cu suspiciunile de plagiat în lucrările de doctorat

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi înlocuit de comisii de etică la nivelul instituției de învățământ superior. Universitățile cu tradiție sunt încrezătoare că pot manageria procesul de verificare a tezelor de doctorat, dar pentru cele care au avut probleme și în trecut se naște problema încrederii.

Cele mai bune universități din România se confruntă cu problema credibilității, după ce cazurile celebre de politicieni sau de persoane numite în funcții de răspundere au fost indicate ca plagiatori în ce privește teza de doctorat. Proporția este debalansată mai ales când se vorbește despre școlile cu profil militar sau care educă viitori profesioniști pentru instituțiile de forță ale statului, pentru servicii, poliție, apărare.

„Suspiciunea că universitățile ar putea să gireze anumite plagiate, având în vedere că acest lucru s-a mai întâmplat, în special la universitățile militare, și la Academia de Poliție și la ANI, Academia Națională de Informații, și la Universitatea Militară, suspiciunile fără îndoială există.

Pe de altă parte nu uitați că legea avertizorului de integritate, care printre altele se ocupă și de asta, a fost modificată și atât de puternic politizată încât, fără îndoială suspiciunile pot să existe.

Pe de altă parte CNATDCU fusese folosit într-un mod nu foarte în regulă, mai ales în timpul ministeriatului doamnei Anisie. Universitatea noastră SNSPA a fost mai degrabă adepta CNATDCU-lui decât a autonomiei universităților, asta pentru că există această suspiciune de care noi chiar vrem să scăpăm.

La nivelul școlii doctorale permanent există această jenă de a spune că faci doctorate având în vedere ce s-a întâmplat pe piața din România. Pe de altă parte trebuie să existe o structură și încredere, eu sunt de acord să ni se confere puțină încredere, până acum nu a existat„, a spus prodecanul SNSPA, Andrei Țăranu pentru Impact.ro.

„Măsura propusă este neoportună”

Rectorul SNSPA a considerat că este un moment nepotrivit însă, având în vedere controversele din ultimul timp legate de doctoratul premierului Nicolae Ciucă. Remus Pricopie a spus că după o analiză a modificărilor propuse, va formula un punct de vedere detaliat săptămâna viitoare.

„Măsura propusă este neoportună. Când ai un munte de reclamații, să desființezi CNATDCU este ca și cum ai mușamaliza subiectul.”

De asemenea, una dintre cele mai mari universități din România face o cercetare „de piață” înainte de a înainta un punct de vedere către Ministerul Educației.

„Suntem în perioada în care am transmis proiectele în consultația comunității academice, și să vedem ce opinii primim, le analizăm le sistematizăm, formulăm punctul de vedere al Universității și vom transmite până pe 22 la Ministerul Educației.

Eu am coborât nivelul de consultare, sau dacă vreți l-am extins, pentru că nu este doar în Consiliul de Administrație și rectori, pro-rectori, am trimis la toți colegii, cadre didactice, cercetători. Să vedem ce opinii au să ni le trimită, le centralizăm, le structurăm și ne exprimăm.”, a spus rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tudorel Toader, conform sursei citate.