Ce se va alege de Realitatea TV după faliment și ce înseamnă acesta în realitate

Realitatea TV a intrat în faliment

Realitatea TV a intrat în faliment, după ce instanța a respins planul de organizare. Urmează ca judecătorul sindic să declare oficial falimentul, iar compania să fie lichidată. Procedura este una greoaie și care necesită timp, dar în final bunurile postului TV vor fi vândute, iar banii vor intra în conturile celor care nu i-au putut recupera până acum de la Realitatea TV.

„Domnul Dragnea și cei din statul paralel, respectiv Coldea, și-au văzut visul cu ochii. Au reușit, înaintea campaniei electorale, în ceastă seară, să obțină o decizie la cererea ANAF-ului, definitvă și irevocabilă, de intrare în faliment a Realității Media. (…) Pentru că am reușit să rezistăm, azi a venit această lovitură de baros”, a declarat Cozmin Gușă, luni seara, în cadrul emisiunii prezentate de Denise Rifai.

Un anunț care i-a luat prin surprindere pe cei care urmăresc frecvent emisiunile postului Realitatea TV. Chiar dacă magistrații de la Curtea de Apel București au decis ca Realitatea Media să intre în faliment, va mai dura ceva timp până când vor fi efectuate și ultimele proceduri dintr-un lung proces.

Ce se întâmplă cu Realitatea TV după faliment

Curtea de Apel București a decis definitiv intrarea în faliment Realitatea Media. Un judecător sindic urmează să acorde un termen în care să declare efectiv falimentul. Abia din acel moment Realitatea TV va fi oficial în faliment. Va începe procesul de lichidare a companiei, iar activitatea va fi oprită. Vor rămâne în funcțiune doar departamentele necesare pentru lichidare, iar administratorul judiciar va deveni lichidator judiciar și se va putea ocupa de desfacerea contractelor de muncă.

Licența de emisie va fi retrasă, iar cei care au de încasat bani de la Realitatea TV vor fi notificați să își înscrie creanțele. Bunurile postului vor fi ulterior inventariate și propuse pentru valorificare. În cele din urmă, banii obținuți din vânzarea bunurilor vor fi împărțiți creditorilor, scrie paginademedia.ro, care citează un specialist în insolvență.

Cozmin Gușă a anunțat că postul de televiziune va continua să emită pe o altă licență, Realitatea PLUS. Rămâne de văzut dacă varianta propusă va rămâne în picioare.

Ce datorii are Realitatea TV

Realitatea TV are în total datorii de 126.998.858 de lei la bugetul de stat, asigurări socialie, șomaj și asigurări de sănătate, după cum urmează:

  • bugetul de stat: 51.739.550 lei
  • bugetul asigurărilor sociale de stat: 53.188.661 lei
  • bugetul asigurărilor pentru şomaj: 2.075.090 lei
  • bugetul asigurărilor de sănătate: 19.995.557 lei
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI