Ce se întâmplă la granița României. E obligatoriu, anunțul autorităților

de: Ștefan R. Apostol
23 11. 2020

În aceste zile, odată cu creșterea numărului de infectări, există tot mai multe restricții de carantină la frontierele țărilor europene. Inclusiv România a actualizat lista țărilor cu risc mare de infecții. Astfel că, la granița de vest a României au fost impuse noi restricții. Acestea includ carantinarea atât a românilor cât și a cetățenilor străini care intrî în țară.

Restricții la frontiera de vest a României

În toată Europa, guvernele și-au redeschis granițele în timpul verii. Asta după luni de restricții în timpul pandemiei de coronavirus de primăvară. Dar, după relaxarea măsurilor și restricțiilor la frontieră, o mare parte din Europa a trecut printr-un al doilea val. Împreună cu noile restricții de carantină, unele țări și-au închis frontierele. Încă o dată călătorilor le va fi foarte greu să intre pe teritoriul României. Mai ales cei care vin din punctele de interes.

Țările Uniunii Europene au convenit asupra unei abordări coordonate cu privire la noile restricții de călătorie și carantină, inclusiv un cod de culoare pentru regiuni pe baza riscurilor legate de COVID-19. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a publicat hărți cu restricții  pentru a sprijini o abordare coordonată în întregul bloc.

Pentru țările din afara blocului, UE a recomandat deschiderea frontierelor externe către un grup selectat pe baza numărului lor de infecții cu noul coronavirus. Potrivit listelor actualizate, Consiliul European a recomandat statelor membre să ridice treptat aceste restricții de călătorie și carantină la frontierele externe pentru locuitorii din nouă țări din afara UE: Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Uruguay și China, Hong Kong și Macao.

În octombrie, la actualizarea din data de 22, CEPCB a scos Canada, Georgia și Tunisia de pe liste cu restricții. Tot la aceeași dată au inclus pe listele cu risc mare țări precum Statele Unite, Muntenegru, Maroc și Serbia, toate aceste țări fiind supuse restricțiilor de călătorie.

În carantină pentru 15 zile

Conform noilor reglementări, toți cetățenii români și străini care intră pe teritoriul României, vor fi obligați să intre în carantină. Perioada de carantină, la domiciliu va fi de 15 zile, obligatorii. În cazul cetățenilor străini perioada de carantină se va face într-un spital. Noile restricții vor rămâne în vigoare până când evoluția cazurilor și a numărului de infecții va scade. Recent Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a dat publicității lista actualizată cu statele supuse noilor reglementări și restricții :

Muntenegru;
Polinezia Franceză;
Andorra;
Luxemburg;
Austria;
San Marino;
Elveția;
Georgia;
Liechtenstein;
Slovenia;
Cehia;
Polonia;
Guam;
Croația;
Italia;
Franța;
Portugalia;
Armenia;
Lituania;
Iordania;
Macedonia de Nord;
Ungaria;
Bulgaria.